Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, reţinut de DNA, a fost exclus din PSD

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi, după ce a fost prins vineri seara în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a ajuta o companie să obţină un contract.

Conform comunicatului oficial transmis de DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a lui Buzatu, pentru luare de mită.

Procurorii spun că au date și probe din care reiese că, în perioada 8 mai a.c. – 7 septembrie, inculpatul Buzatu ar fi pretins de la un om de afaceri (martor) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții.

Vineri, Buzatu ar fi cerut 1.250.000 lei, ocazie cu care a fost prins în flagrant.

Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Excluderea lui Dumitru Buzatu din PSD a fost anunțată de Marcel Ciolacu, președintele partidului: „Împreună cu colegii din conducerea PSD am luat trei decizii, în ședința de astăzi. Prima a fost excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD și numirea vicepreședintelui Dragoș Benea la conducerea PSD Vaslui. Apoi am decis demiterea din funcția de secretar de stat al lui Tudor Buzatu și suspendarea Gabrielei Crețu din PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.

Conform surselor citate de Vremea Nouă, este vorba despre o mită dată pentru continuarea drumului strategic Bârlad – Laza – Codăești, un drum a cărui valoare totală de execuție depășește 222.000.000 lei.

Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Excluderea lui Dumitru Buzatu din PSD a fost anunțată încă de aseară. Marcel Ciolacu, președintele partidului, a făcut un anunț pe Facebook.

„Voi convoca mâine de urgenţă Biroul Politic Naţional în format online şi voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranţa pentru faptele de corupţie este ZERO! Iar cei care nu înţeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.