Premierul Tudose se întâlneşte astăzi cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, pe tema legislaţiei penale

Premierul Mihai Tudose se întâlneşte miercuri cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, unele aflate la originea protestelor privind legislaţia penală, care i-au solicitat o discuţie pe tema legilor justiţiei şi a modificărilor codurilor penale.

Conform platformei „Corupţia ucide”, întâlnirea ar urma să aibă loc începând cu ora 11:00, la Palatul Victoria, potrivit News.ro.

„De comun acord cu Cabinetul Prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegaţi din partea organizaţiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar. În desemnarea celor 7 delegaţi, organizaţiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativităţi cât mai mari a grupurilor semnatare”, se precizează pe pagina de Facebook „Corupţia Ucide”.

La întâlnire vor participa: Alexandru Socol – Corupţia Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.