Premierul Ciucă a anunțat prelungirea stării de alertă în perioada sărbătorilor. Vor fi valabile aceleași măsuri de acum. Premierul interimar Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că starea de alertă va fi prelungită cu măsurile prevăzute până acum.

“În această după-amiază (joi – n.r.) va avea loc ședința CNSU. De asemenea, e o analiză la nivelul comitetului de specialitate care vor determina decizii la nivel guvernamental.

Guvernul interimar pe care îl conduc în acest moment nu poate să ia decizii care să modifice foarte mult prevederile stării de alertă în care ne găsim”, a anunţat şeful interimar al Executivului.

Întrebat de presă dacă vor fi impuse noi restricții în perioada sărbătorilor de iarnă, având în vedere pandemia COVID, premierul a răspuns: “În viitoare ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care prelungim starea de alertă cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă”, a spus Ciucă, precizând că nu poate să facă modificări, având în vedere că este interimar.

Comments

comments