OprescuDoresc sa va informez faptul ca alegerile pentru desemnarea membrilor Romaniei in Parlamentul European, precum si pentru alegerea presedintelor CJ s-au incheiat cu succes in judetul nostru. Din acest motiv, doresc sa multumesc tuturor institutiilor si oamenilor implicati in organizarea procesului electoral. In primul rand, multumesc conducerii si cadrelor Inspectoratului de Politie Judetean, Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta care, de la preluarea buletinelor de vot, pana la paza sectiilor de votare, asigurarea ordinii la predarea buletinelor de vot si la centralizarea rezultatelor si-au facut datoria exemplar. Totodata, multumesc membrilor birourilor electorale judetene, colegilor din Prefectura care in toata aceasta perioada au asigurat permanenta la sediul institutiei, primarilor, care s-au implicat in buna organizare a alegilor in localitate, si evident, dumneavoastra, care ati mediatizat obiectiv si in timp real pe tot parcursul zilei alegerilor.
In continuare, doresc sa va prezint o serie de date statistice in urma centralizarii tuturor proceselor verbale intocmite de catre presedintii sectiilor de votare:
PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN:
– din 539.862 alegatori inscrisi pe listele electorale permanente si speciale, s-au prezentat la vot 173.136 persoane, adica un procent de 32,07%, procent care situaza judetul Arges pe locul 9 in tara ca prezenta la vot;
PENTRU PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN:
– pe listele electorale permanente au fost inscrisi 547.407 alegatori si s-au prezentat la vot in ziua de 25 mai 159.457 persoane, adica un procent de 29,12 %.
Dupa cum stiti, cel care a castigat aceste alegeri este domnul Florin Tecau pe care l-am felicitat cu acest prilej si caruia ii doresc mult succes in noul mandat.

In ceea ce priveste incidentele electorale, in perioada 24 aprilie – 25 mai au fost sesizate 8 astfel de situatii  dintre care:
•    4 pentru afişaj electoral fără acordul scris al proprietarului sau al deţinătorilor şi fără luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor
•    4 pentru distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite
Din cele 8 incidente electorale semnalate in perioada campaniei electorale 1 nu se confirma, iar in altul se continua cercetarile pentru identificarea autorilor.
Au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale, din care:
•    1 la Legea 61/1991
•    13 la Legea 33/2007 ( 11 in valoare de 11.000 lei si 2 avertismente)
Toate cele 8 incidente au fost sesizari in legatura cu desfasurarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

INCIDENTE DIN ZIUA ALEGERILOR
In ziua de 25.05.2014 au fost sesizate 8 incidente electorale, astfel:
•     In 2 cazuri aspectele semnalate nu s-au confirmat
•    In 3 situatii a fost notificat Biroul Electoral Judetean intrucat aspectele semnalate erau de competenta acestuia.
•    In 3 cazuri au fost intocmite dosare penale pentru comiterea a 18 infractiuni de fraudă la vot, fapte prevazute si pedepsite de art. 387 C.P.
Din cele 8 incidente sesizate, 4 au vizat aspecte legate de procesul electoral pentru alegerile europarlamentare si 4 pentru Consiliul Judetean Arges.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI