Când toată industria îngrijirii corporale s-a orientat către produse occidentale, Mihaela Daniela Spilcă, o tânără bucureşteană a avut inspiraţia de a “paria” contra curentului şi a lansat platforma arabicscent.ro, unde comercializează parfurmuri din ţările arabe, aduse direct din deşert. Întreaga idee de afaceri a avut-o într-o mini-vacanţă petrecută în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia prietenei sale stabilită de mulţi ani acolo. Nemaiexistând colţişor din Europa pe care să nu-l fi explorat, tânara a decis să plece în acel loc care nu are nici măcar cea mai mică tangenţă cu ceea ce era obişnuită să vadă pe “Bătrânul Continent”.
A avut o revelaţie … olfactivă în deşert
Ajunsă în acel “mini Rai”, aşa cum îl descrie ea, prima destinaţie a fost deşertul. Maşini de teren, sandboarding, multă distracţie; mai apoi, adrenalina s-a mai domolit cum avansa în deşert şi apăreau cămilele, beduinii şi … corturile lor, unde au făcut popas. În acele locuri uitate parcă de lume, a cunoscut un localnic care vindea “miresme pentru frumuseţe” (aşa le numea el), care i-au aprins imediat toate simţurile olfactive.
“M-am oprit brusc la acel beduin, cu toate că riscam să rămân în urmă. Dacă îmi aduc bine aminte, pierdusem chiar şi începutul spectacolului, însă mă îndrăgostisem pe loc de acele miresme arăbeşti pe care beduinul pe vindea. Fiind obişnuită cu parfurmurile occidentale, unde aproape toate păstrează aceeaşi linie, parfumurile arăbeşti erau parcă din altă lume. Te făceau să te simţi liberă, fără griji, fără probleme, plină de viaţă şi erau extrem de concentrate. Nu mai simţisem niciodata acele arome, cu toate că eram destul de pasionată de parfumuri. Atunci am decis pe loc că aceste miresme nu trebuie să rămână blocate în deşert şi că prietenii mei de acasă trebuie să simtă şi ei esenţele pe care tocmai le-am mirosit. Cumpărasem vreo 50 de cutii, de arome diferite”, îşi aminteşte Mihaela Daniela Spilcă.
A plecat ca turist şi s-a întors antreprenor
Întoarsă acasă cu un bagaj plin de parfurmuri arăbeşti, prietenii tinerei au fost pur şi simplu entuziasmaţi de cadourile primite, iar atunci i-a venit pe loc ideea de a transforma această experienţă unică într-o afacere. “Aveam două alegeri: ori să plătesc chirie şi să îmi deschid un magazin fizic sau să mă axez exclusiv pe mediul online. Prima variantă a picat imediat deoarece îmi reducea considerabil piaţa. Trebuia să vând doar în oraşul meu, ca să nu spun doar în cartierul meu. Magazinul online a fost mult mai aproape de ceea ce îmi doream să fac, deoarece voiam să vând în toate colţurile ţării şi, de ce nu, în lumea întreagă. Oportunităţile erau uriaşe, cunoştinţele tehnice le deţineam, strategiile de vânzări online le-am avut foarte bine puse la punct şi am devenit primul dealer autorizat din România care comercializează parfurmuri arăbeşti aduse direct din deşert”, declară Mihaela Daniela Spilcă, directorul arabicscent.ro.
De ce sunt parfumurile arabeşti mai calitative decât cele occidentale?
Desigur, cu toţii cunoaştem celebra zicală „gusturile nu se discută!”, însă persistenţa parfumurilor arăbeşti este de notoritetate. Totodată, acestea au un miros foarte puternic, care nu se estompează în timp, deoarece sunt produse din surse naturale, cum ar fi specii de arbori sau plante din zona deşertică, iar esenţele sunt foarte concentrate.
“O simplă picatură este îndeajuns pentru a-ţi schimba atitudinea, pentru a-ţi oferi o stare de bine şi, desigur, pentru a ieşi în evidenţă atunci când ieşim pe stradă într-o ţară europeană. Toată lumea va întoarce capul după voi după ce vor simţi arome care nu erau întipărite în “memoria lor olfactivă”. O singură pulverizare a unui parfum arăbesc pe haine poate să ţină ore în şir, o întreagă zi, spre deosebire de acele parfumuri occidentale, care-şi pierd din aromă nu după foarte mult timp şi sunt foarte uşor de contrafăcut, deoarece sunt produse din resurse pe care le găsim la tot pasul în Europa. De asemenea, diversitatea aromelor parfumurilor arăbeşti este încă un atuu în comparaţie cu cele occidentale, deoarece în ţările arabe putem găsi parfumuri din esenţe pe bază de iasomie, chihlimbar, mosc, oud, până la aroma de cedru sau mesteacan”, conchide Mihaela Daniela Spilcă, directorul https://www.arabicscent.ro.
Preţul unui parfum arăbesc variază între 85 de lei și 200 lei, în funcţie de gramaj şi arome.