Polițiștii argeșeni au dus Lumină în noaptea de Înviere la spitale și centre de ajutor social. Peste 150 de polițiști argeșeni au fost la datorie în noaptea Învierii Domnului, pentru a se asigura că această sărbătoare se va defășura în bună ordine, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

La slujba Învierii Domnului, poliţiştii argeşeni au fost prezenţi, alături de voluntari şi de clerici, contribuind prin răspândirea Luminii către credincioşii de la centre de ajutor social, unele unităţi medicale şi nu numai.

În ziua de 19 aprilie a.c., prima zi a Sfintelor Paşti, valorile de trafic au arătat că argeşenii au respectat recomandările şi restricţiile specifice stării de urgenţă, totodată nefiind înregistrate evenimente deosebite referitor la ordinea publică.

Pe parcursul întregii zile, poliţiştii rutieri au aplicat doar 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 11.400 de lei, totodată fiind reţinut un permis de conducere, pentru viteză excesivă, şi retrase două certificate de înmatriculare.

“Mulţumim cetăţenilor care au fost responsabili şi au ales să respecte regulile de disciplină sanitară, stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, precum și restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare pentru perioada stării de urgenţă, și reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni” este mesajul polițiștilor argeșeni.

Comments

comments