Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. Pe mai multe sectoare de drumuri naţionale, în judeţele din sudul ţării, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare slabă, însă nu sunt semnalate blocaje şi nici probleme deosebite de vizibilitate în trafic. Ninge şi pe A1 Bucureşti – Piteşti, însă carosabilul este umed şi nu s-a depus strat de zăpadă (se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi împrăştiere a materialului antiderapant).

Poliţia le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de condiţiile meteo-rutiere, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic. În cazul în care se va depune strat de zăpadă pe partea carosabilă, reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii.

Comments

comments