Poliția cumpără telefoane și tablete performante pentru verificare certificatelor verzi

0
79

Poliția cumpără telefoane și tablete performante pentru verificare certificatelor verzi. Polițiștii de ordine publică se plâng că nu au posibilitatea tehnică de a verifica autenticitatea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, după ce Guvernul a impus noi restricții.

În acest moment, polițiștii nu pot verifica și nu pot da amenzi pentru că nu au acele telefoane Android pe care să descarce aplicația STS de validare. Astfel, aceștia vor primi dispozitive performante pe care să poată descărca aplicația și cu care să poată verifica certificatele verzi.

De aceea, Poliția România a demarat proceduri pentru achiziționarea de tablete și telefoane mobile performante pentru polițiștii care au atribuții de verificare și control, după cum se arată într-un comunicat oficial.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la device-urile pe care polițiștii trebuie să le folosească, astfel încât să verifice certificatele verzi, Centrul de Informare și Relații Publice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:

La nivelul Poliției Române, s-a realizat o analiză, din care a reieșit că, la acest moment, există 3.174 de astfel de device-uri, pe care se pot face verificările necesare, conform noilor reglementări legale în vigoare.

De asemenea, din această analiză, a reieșit faptul că necesarul, suplimentar față de stocul existent, este de 8.333 de astfel de aparate.

În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente” anunță Poliția Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here