Dincolo de investiţii, administrare, asfalt sau modernizarea şcolilor, valoarea unei comune este dată şi de calitatea oamenilor, de felul în care ştiu să sară unii pentru alţii atunci când le este mai greu.
Din acest punct de vedere, comuna Poiana Lacului, condusă de aproape 16 ani de edilul Ion Dumitrache, este una dintre cele mai bine aşezate localităţi argeşene. Dincolo de ajutorul pe care şi-l dau unii altora, şi administraţia comunei a decis, prin votul consilierilor locali să asigure ajutoare de urgenţă, din bugetul local, de câte ori este nevoie, pentru oricine.
Astfel, la orice înmormântare, familia decedatului primeşte 500 de lei pentru a acoperi minimum necesar. Dacă o nenorocire precum un foc afectează vreunul din vecin, Primăria acordă, pe loc, un ajutor de urgenţă de 1000 de lei. În caz de inundaţie, comunitatea îi oferă 500 de lei ca să iasă din impas.
De asemenea, Primăria Poiana Lacului îşi respectă cu sfinţenie datoria legală de a plăti ajutor social celor ce au dreptul. Nici nu e greu, la o comună de 7000 de locuitori, oficial, să plătească cei…. 15 beneficiari de ajutor social. „Dintre aceştia, avem doar 3 mai tineri, care prestează munca în folosul comunităţii, şi restul persoane în vârstă, cu probleme de sănătate! Din fericire, avem oameni muncitori, care nu stau să aştepte ajutor de la primărie!” spune primarul Ion Dumitrache. Pentru că, una dintre priorităţile sale, de când a preluat gestionarea treburilor comunei este atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă suficiente pentru toată populaţia activă a localităţii.