Anul 2012 se încheie destul de prost pentru unele filiale argeşene de partid. Şi asta nu din punct de vedere al rezultatelor obţinute la alegerile locale şi parlamentare, ci din cauza situaţiei financiare, care nu le-a permis să îşi achite la zi nici măcar facturile la utilităţi. Turma – pardon, partidul! – lui Gigi Becali îşi duce şi el cum poate „crucea” în Argeş, PNG-CD aflându-se pe lista neagră a furnizorilor de servicii. Filiala argeşeană a primit, la începutul acestei luni, înştiinţarea de executare silită din partea operatorului de cablu RCS&RDS pentru neplata facturilor la TV şi Internet.

Cum suma datorată a crescut vertiginos într-o perioadă relativ scurtă de timp, societatea păgubită nu a avut altă soluţie decât să îşi recupereze banii prin instanţă. PNŢ-CD Argeş se află şi el în proces, dar nu cu cei care l-au băgat în închisoare pe liderul Corneliu Coposu, ci cu Gelu Mujea, directorul general de la SC Apă Canal 2000, care le cere în instanţă, ţărăniştilor conduşi de Iulian Prunaru, să-şi plătească apa consumată. Deşi nu ştim suma facturilor restante, suntem convinşi că nota de plată nu este atât de mare, deoarece sărăcia este la ea acasă în PNŢ-CD Argeş, încât aceştia „nu au nici după ce bea apă”.
Pentru că nu şi-a plătit chiria, Partidul Socialist Român (PSR) s-a trezit şi el executat silit de Serviciul Exploatare şi Patrimoniu Piteşti, în vederea evacuării spaţiului pe care îl ocupă. Şi, cum un necaz nu vine niciodată singur, după ce a rămas fără sediu, PSR Argeş este chemat din nou în instanţă, de această dată de către CEZ, care solicită plata unor facturi restante la energie.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI