Plenul Senatului votează astăzi Codul penal modificat

500 views

Codul Penal, modificat de Comisia specială pentru legislaţie, ar urma să fie votat azi în plenul Senatului. Reprezentanţii Puterii şi-au propus ca până la sfârşitul săptămânii proiectul să treacă şi de Camera Deputaţilor.

Unul dintre cele mai controversate puncte modificate se referă la abuzul în serviciu. DeşiPSD şi ALDE susţin că acesta nu a fost modificat anume pentru cineva, opoziţia susţine că noua formă îl scapă pe Liviu Dragena, preşedintele PSD, de dosarele penale. De aceea, cele mai multe discuţii din comisie s-au purtat în jurul acestei teme.

În noua sa variantă, infracţiunea s-ar aplica doar celor care comit fapte în interesul propriu sau al rudelor. Pragul prejudiciul a fost stabilit la nivelul salariului minim pe economie: 1.900 de lei, în forma propusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Propunerea a sosit de la MJ asumată, în numele ministrului, de unul dintre secretarii de stat. Amendamentul introduce un prag pentru incriminarea abuzului egal cu salariul minim pe economie, dar și condiția ca încălcarea legii de către un funcționar plătit din bani publici să aducă un avantaj financiar rudelor până la gradul al doilea. De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat. Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Comments

comments