REVOLUŢIE TEHNOLOGICĂ Potrivit unui document păstrat în Arhivele Naţionale argeşene, piteştenii au avut privilegiul de a comunica folosind tehnologia inventată de Morse la doar 15 ani după premiera mondială, în 1859. Pe 14 iulie 2013 se va trimite, în India, ultima telegramă din lume, la 169 de ani distanţă de prima, expediată la Washington în 1844 de inventatorul telegrafului, Samuel Morse.
Altă dată cel mai rapid mijloc de comunicare din lume, telegraful este acum o tehnologie total depăşită, locul său fiind luat de SMS-uri, de serviciile de chat şi de serviciile de comunicaţii video şi audio în direct. Interesant este însă că şi românii au avut posibilitatea de a folosi telegraful într-un timp relativ scurt de la înfiinţarea sa în America. Piteştenii, în mod special, au putut să îşi trimită informaţiile urgente în binecunoscutul cod Morse încă din 1859, când a fost inaugurat „firul electric”.
În dosarele păstrate de Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale se găseşte şi un document care atestă faptul că în decembrie 1859, anul Unirii înfăptuite de Cuza, tehnologia telegrafului era disponibilă şi pentru locuitorii Argeşului. Pentru a susţine investiţia, dat fiind faptul că Guvernul lui Cuza se afla în mari nevoi financiare, prefectul districtului Argeş, instituţia similară Prefecturii de azi, P. Orbescu, făcea un apel public către toate primăriile locale, îndeosebi cea piteşteană, pentru realizarea unei colecte publice. Se încerca astfel convingerea locuitorilor oraşului să participe cu donaţii benevole la adunarea unui fond care să acopere o parte din cheltuielile făcute cu realizarea telegrafului şi a staţiilor sale. Autorităţile considerau că fiecare ar trebui să fie mulţumit că are la dispoziţie un astfel de mijloc de comunicare, revoluţionar la acea dată.
Iată cum arăta adresa trimisă de prefectul P. Orbescu către „Maghistratul oraşului Piteşti” (Primăria) prin care cere orăşenilor „De a ajuta Guvernul” prin subscrierea de bani pentru înfiinţarea telegrafului în Piteşti. Actul conţine şi „Rezoluţiile” date de „Maghistratul” Piteştiului pentru îndeplinirea acestei lucrări.
„Domnul Meu!
Plin de bucurie vă anons (n.r. anunţ) că astăzi a început firul electric lucrarea sa şi într-acest oraş. Fie binecuvântat acest început! Cunoaşteţi destul cât era de necesar şi Piteştilor acest fir. Iată-l în fine înfiinţat! Iată Piteştiul legat cu semenele sale din România şi Moldavia şi mai strein de cum erau până aci. De azi înainte se pot crede una lângă alta, se pot înţelege îndată la trebuinţele lor şi mai ales asupra acelora de a ajunge la prosperitate, înflorire şi fericire. Înfiinţarea acestui fir însă cu stabilimentele lui au costat pe Guvern sume însemnate şi în ne-nlesnirea în care se găseşte astăzi, noi trebuie să intervenim cu a oferi câte ceva în favorul acestei bune şi folositoare instituţii. Propui dar a se începe o subscriere şi sunt încredinţat că d-nii cetăţeni piteşteni nu vor rămânea mai prejos de ceilalţi compatrioţi ai noştri dintr-alte districte cărora le-a fost mult numai de a auzi şi au depus îndată cu mulţumire şi bucurie o mică ofrandă pentru această frumoasă cauză. Nu mă îndoiesc că în curând voi avea fericirea de a anonsa Guvernul că cetăţenii argeşeni au făcut ofrande mai însemnate decât confraţii lor dintr-alte districte adăogând şi cu această ocazie o nouă probă că dânşii sunt cei mai dintâi a sprijini tot ce este folositor pentru binele şi fericirea naţii. De aceia, veţi binevoi ca la fiecare săptămână să mă înştiinţaţi de marşul(!) contribuţiilor.
,,P. Orbescu – 1859 decemver Piteşti”
Magistratul oraşului Piteşti, V. Tărdescu, a agreat imediat propunerea lui Obrescu şi i-a răspuns în scurt timp la solicitare:
„Domnului Prez. al Maghis. Local. Cancelaria va deschide o listă şi d. secretar şi ajutorul vor stărui pe la fiecare din d-nii orăşeni ca fiecare cu ceea ce va vrea să contribuie la ajutorul acesta. Pe oricâţi din d-nii orăşeni i-am invitat a se suptscrie în ajutorul ce se propune într-aceste, au dat răspuns că cei mai mult s-au suptscris la onor. Ad-ţie, iar alţii supt feluri de îndreptări n-au voit. Conciu, V. Tărdescu”.
