Piteştenii au descoperit plata cu cardul în autobuz! Toate mijloacele de transport sunt acum dotate cu POS. Operatorul de transport public local de călători din Piteşti – S.C. Publitrans 2000 S.A., în parteneriat cu Banca Comercială Română şi în colaborare cu Telekom România, a finalizat operaţiunea de montare a echipamentelor de tip POS în autobuze.
Astfel, cele 86 de autobuze ale societăţii de transport public local dispun de câte două validatoare, cu ajutorul cărora oricine îşi poate achita călătoria prin simpla apropiere a cardului bancar contactless (Mastercard sau Visa) de unul dintre aparatele disponibile în mijloacele de transport. După aprobarea plăţii, care durează câteva secunde, dispozitivul emite o chitanţă cu o valabilitate de 45 de minute numai în mijlocul de transport unde a fost realizată tranzacţia, pe care utilizatorul este obligat să o păstreze pe tot parcursul călătoriei.
Preţul unui astfel de bilet este acelaşi ca şi în cazul achitării prin celelalte metode de plată şi nu se percepe niciun comision.
Impactul implementării acestui sistem de plată în autobuz a fost unul pozitiv, având în vedere că numărul utilizatorilor este în continuă creştere. Acest sistem face experienţa de a călători mai rapidă şi mai comodă, venind în sprijinul tuturor cetăţenilor, completând sistemele existente pentru vânzarea biletelor, respectiv chioşcuri de vânzare, automate de bilete şi agenţi economici.