În ultima zi a săptămânii ce s-a încheiat, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 214 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 35 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță a circulației

În noaptea de 21 spre 22 mai, în intervalul orar 21:00-01:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat în mediul urban și rural de pe raza de competență, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român. În urma activităților, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.395 de lei, totodată fiind reținute 3 permise de conducere, toate pentru viteză, și retrase 5 certificate de înmatriculare și un set de placate cu numere de înmatriculare, sancțiunile complementare fiind aplicate după cum urmează:
-cele 3 permise de conducere au fost reținute ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 km/h peste regimul legal de pe sectorul de drum unde s-a realizat constatarea abaterii;
-cele 5 certificatele de înmatriculare au fost reținute ca urmare a constatării împreună cu reprezentanții R.A.R., a unor abateri privind noxele, folii neautorizate aplicate pe geamuri, precum și uzură sau dimensiuni neconforme ale anvelopelor;
-setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare a fost reținut ca urmare a neconformității acestora.

Cea mai mare abatere la regimul vitezei a fost constatată pe DN 7C, pe raza localității Băiculești, în jurul orei 23:30, când polițiștii au înregistrat cu aparatul RADAR un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din aceeași localitate, cu viteza de 133 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce a fost suspendat pentru 90 de zile.

În ziua de 23 mai, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, împrejurare în care au depistat 7 conducători auto care au depășit regimul legal de viteză cu mai mult de 50 km/h față de limita de pe sectorul de drum unde a avut loc constatarea, fapt pentru care celor 7 le-a fost reținut permisul de conducere.

Dintre cei înregistrați cu aparatul RADAR, cele mai mari abateri au fost constatate pentru un bărbat de 47 de ani, din Budeasa, depistat pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, cu viteza de 125 km/h, respectiv pentru un bărbat de 28 de ani, din comuna Urzica, județul Olt, depistat pe DN 73, pe raza localității Mihăești, cu viteza de 126 km/h.
Fiecare dintre cei 7 conducători auto au fost sancționați cu amendă în valoare de 1.305 lei, totodată fiind aplicată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile, prin reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi înlocuitoare.

Pentru o călătorie în siguranță, polițiștii rutieri argeșeni vă recomandă:

• Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, măriți distanţa de siguranţă în mers şi nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic. Circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă și evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei.

• Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.

• Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

• În cazul fenomenelor care afectează vizibilitatea sau aderența, utilizați luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drum. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

• În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

• Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic

 

 

 

Comments

comments