Pericol pe străzile din Argeș! Șoferi beți, prinși la volan

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.  Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 344 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 105.000 lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 18 permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

Conduceau sub influența alcoolului

Pe 17 iunie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 60 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Bld. Nicolae Bălcescu de pe raza municipiului Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Ca urmare a faptului că în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație.

Pe 17 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 53 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Bld. Petrochimiștilor în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere să în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație.

În seara zilei de 17 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 42 de ani, din Craiov, județul Dolj, care conducea un autoturism pe DN 65B, pe raza localității Bradu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Având în vedere să în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație.

În noaptea de 17 spre 18 iunie, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au depistat un bărbat de 46 de ani, din Oarja, care conducea un autoturism pe str. Nouă de pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Având în vedere să în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.