La această oră, poliţiştii din cadrul I.P.J. Argeş, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 6 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş, pentru probarea activităţii infracţionale a 29 de persoane fizice şi şapte societăţi comerciale.

 

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2008 – 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate toate aceste operaţiuni,

Tot în aceeaşi perioadă, în vederea disimulării provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, persoanele au introdus sumele de bani într-un circuit financiar prin achiziţia de bunuri imobile şi mobile.

Prin activitatea infracţională, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 4.000.000 euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Comments

comments