Pentru prima oară, Ministerul Finanţelor publică execuţiile bugetare a 200 de întreprinderi publice

Ministerul Finantelor Publice face încă un pas important spre transparentă si publică executia bugetelor de venituri si cheltuieli realizate în primul trimestru al anului de către Societăti, Filiale, Institute de Cercetare, Regii Autonome ale căror disciplină financiară este reglementată de OG. 26/2013, cu modificările si completările ulterioare.

Pe site-ul realizat de echipa MFP veti găsi executiile bugetare, în format deschis,  ale 200 de întreprinderi publice apartinând Ministerelor Comunicatiilor, Culturii, Energiei, Mediului, Educatiei, Agriculturii, Sănătătii, Muncii, Transporturilor, Finantelor Publice, Tineretului si Sportului, Apărării Nationale, Economiei, precum si Secretariatului General al Guvernului, Băncii Nationale a României, Camerei Deputatilor si Autoritătii pentru Administrarea Activelor Statului.

Toate informatiile pot fi vizionate pe www.transparenta-bugetara.gov.ro la rubrica special creată: „Rapoarte întreprinderi Publice”. Datele pot fi găsite selectând numai perioada de raportare, numele întreprinderii publice sau al autoritătii publice tutelare si codul de validare.

 „€Este o promisiune pe care le-am făcut-o cetătenilor încă de la lansarea site-ului de Transparentă Bugetară că, după publicarea executiilor bugetare a 13.700 de institutii publice, vom reveni cu veniturile si cheltuielile întreprinderilor de stat. Orice cetătean poate să stie acum modul în care sunt repartizate şi cheltuite fondurile de către o societate la care statul este actionar, o regie autonomă sau un institut de cercetare. Această transparenţă creste eficienţa cheltuirii banului public si permite înlăturarea unor riscuri de fraudă sau de corupţie” a declarat Anca Dragu, ministrul Finantelor Publice.

Rapoartele aferente executiilor bugetare pentru al II-lea trimestru vor fi publicate după ce întreprinderile publice cotate la Bursa de Valori îsi vor informa actionarii si MFP le va centraliza.

În ceea ce priveste executiile bugetare ale entitătilor publice, Ministerul Finantelor Publice a actualizat încă de la începutul lunii datele disponibile online. La rubrica special creată, Rapoarte Entităti Publice, găsiti toate rapoartele de executie bugetară si cele agregate la nivel de ordonator principal de credite până la data de 30 iulie. Puteti verifica ce venituri si ce cheltuieli înregistrează cele 13.700 de entităti publice afisate pe site – de la grădinite, scoli, spitale până la ministere, Parlamentul României. Până astăzi, numărul de documente descărcate a ajuns la aproape 1,6 milioane.

Transparenta-bugetara.ro este cel mai mare exercitiu de transparentă bugetară din România. Pe platforma online informatiile sunt prezentate într-un format deschis (xls, pdf, xml). Informatiile pot fi accesate de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tabletă, smartphone).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here