Pensii speciale. Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene vor primi 1.425 de lei lunar, în plus față de pensie

985 views

Parlamentarii revin cu un proiect prin care să acorde pensii speciale şi aleşilor locali, începând cu 1 ianuarie 2019, pe modelul celor ale parlamentarilor, după ce prima iniţiativă în acest sens a fost declarată neconstituţională.

Mai precis, proiectul de lege prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, începând cu ianuarie 2019, din bugetele locale, în limita a trei mandate complete.

„Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate”.

Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate complete și se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată”, se precizează în proiect.

La ora actuală salariul minim brut pe țară este de 1.900 de lei. Așadar, în fiecare lună un fost primar ar primi, în plus față de pensie, 475 de lei pentru fiecare mandat. Suma maximă acordată ar fi de 1.425 de lei – pentru 3 mandate. Banii pentru aceste indemnizații vor fi suportați de la bugetele locale.

Nu beneficiază de indemnizația pentru limita de vârstă aleșii locali care au fost condamnați definitv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, a unei infracțiuni de corupție.

Comments

comments