Doctorul Ion Bulacu este medic primar psihiatru la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” Pitești. Psihiatria este o zonă complet necunoscută și adeseori greșit interpretată de foarte mulți oameni. Cu o modestie străină de aceste vremuri și cu o voce blândă, medicul Ion Bulacu ne vorbește despre suferințele psihicului și ce putem face ca să prevenim aceste tulburări.

R.: Pentru mulți oameni, psihiatria este o zonă complet necunoscută și adeseori greșit interpretată – fie prin a se feri de persoanele aflate în suferință, fie ironizând și acuzându-i că nu au suficientă voință. Cum percepeți acest domeniu din punctul de vedere al medicului psihiatru?
Dr. I.B.: În urmă cu peste un sfert de veac intram pentru prima dată într-un spital de psihiatrie, vizitând o rudă care fusese internată pentru un episod depresiv. Pentru mine (tânărul de 18-19 ani, obișnuit cu lumea aparent sănătoasă de pe stradă), experiența a fost una nu foarte agreabilă – eram convins că nu există revenire din ce am văzut acolo, că internarea într-o secție de psihiatrie este ca un fel de ”deces” mental.
Acum 20 de ani, ca student la Medicină, am avut primul contact profesional cu Psihiatria din Spitalul de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București (cunoscut popular drept ”Spitalul 9”), ocazie cu care s-a accentuat și mai mult impresia că intru într-o altă lume, marcată de o suferință pe care o înțelegi mai greu atâta timp cât n-o trăiești tu. Un fel de film S.F. în care intri dimineața și din care revii la lumea reală la sfârșitul zilei de lucru.
În anul 2001, când am ales să fac rezidențiatul în Psihiatrie (ca specialitate medicală în care vorbești ceva mai mult cu pacientul și poți încerca să-i oferi o ”porție din tine”, cu care să plece acasă, în afară de rețetă), sub oblăduirea Conf. Dr. Octavian Hangan (Dumnezeu să-l odinească!) am învățat că omul care ajunge să sufere o instabilitate psihică la un moment dat în viață este un om absolut normal! Și, așa cum nu ne este rușine să recunoaștem și nu ne judecă nimeni dacă facem o pneumonie sau dacă avem diabet, și psihicul nostru poate arăta momente de slăbiciune. Psihicul oricăruia dintre noi – aviz amatorilor de ”glumițe” pe seama tulburărilor psihice!

R.: În ce context pot apărea astfel de suferințe ale psihicului? Putem face ceva ca să prevenim genul acesta de tulburări?
Dr. I.B.: Punându-mi și eu astfel de întrebări, în timp am realizat cât de complexă este cauzalitatea acestor tulburări. Cărțile de psihologie, filosofie, sociologie, psihiatrie (și multe altele…) sunt pline de explicații privind vulnerabilitatea psihică, privită din toate punctele de vedere posibile. Pentru simplificarea lucrurilor și pentru a reține mai ușor principalele arii de influență asupra psihicului, am rezumat conceptul celor ”5 P ai sănătății psihice”: Părinți, Pedagogi, Preoți, Psihologi, Psihiatri. Toți cei ”5 P” își pot aduce aportul lor benefic de-a lungul vieții noastre, făcându-ne să fim mai puternici, mai încrezători și mai puțin expuși riscului unor instabilități psihice.
Părinții noștri și pedagogii ne educă încă din copilărie spre a deveni niște viitori adulți informați, educați, responsabili… Adevărați stâlpi de susținere ai familiei și societății! Nu ar strica să învățăm și să fim încrezători în noi și că putem să fim apreciați pentru realizările noastre. Nu în ultimul rând, părinții și pedagogii noștri trebuie să ne fie exemple pozitive, demne de urmat (ceea ce nu se întâmplă prea frecvent în viața reală)!
La cealaltă extremă, profesioniștii din domeniul sănătății mentale (psihologul și psihiatrul) ajung să lucreze (uneori destul de târziu…) cu ”materialul clientului” și încearcă să corecteze niște erori psihologice sau biologice instalate în timp. Totuși, în ciuda existenței unei largi game de curente psihoterapeutice și a cercetărilor extensive din domeniul psihiatriei biologice și psihofarmacologiei, să nu uităm că atât psihologia cât și psihiatria sunt definite pornind de la grecesul ”psyche”, care înseamnă ”suflet”. Astfel, psihologia este știința sufletului (”psyche” = suflet și ”logos” = știință), iar psihiatrul trebuie să devină medicul sufletului (”psyche” = suflet și ”iatros” = medic).
În consecință, ar trebui să ne apropiem tot mai mult și să ne folosim de ”P”-ul din mijlocul celor ”5 P”, omniprezent pe toată durata vieții noastre – de biserică, în general, și de preotul duhovnic, în special, ca interfață și mediator pentru noi în fața ”Doctorului sufletelor și al trupurilor noastre”.

R.: Cum se îmbină abordarea științifică, medicală, a suferințelor psihicului cu recunoașterea, acceptarea și mărturisirea foloaselor duhovnicești?
Dr. I.B.: Aș putea să răspund din două puncte de vedere: al furnizorului de servicii de sănătate și al beneficiarului foloaselor duhovnicești.
În primul meu rol, de terapeut, am constatat peste ani că tratamentul administrat unor pacienți cu probleme similare de sănătate la unii funcționează, iar la alții nu prea… În timp am observat că procesul de vindecare este mult mai facil la persoanele care acceptă că boala este îngăduită uneori de Dumnezeu tot pentru folosul nostru și că trebuie să depunem problemele noastre în brațele Celui ce, de fapt, ține ”frâiele” vieților noastre (deși ne este greu, uneori de-a dreptul imposibil, să aveam o astfel de luciditate detașată de greutățile cotidiene). Acel ”facă-se voia Ta” mărturisit în Rugăciunea Domnească ”Tatăl nostru” este de mare ajutor în a nu ne lupta și deprima excesiv din cauza problemelor pe care le întâmpinăm, conținând făgăduiala de a ne pleca întru totul hotărârii divine – voia Domnului în ceea ce ne privește fiind indiscutabil una bună, pozitivă și încărcată de dragoste de Părinte.
În al doilea rol al meu, de beneficiar, am constatat fără drept de apel cât de mult poate ajuta prezența în biserică, rugăciunea și participarea la Sfintele Slujbe. Deși până nu demult eram un ”credincios de Duminică”, participarea la slujbele din programul Bisericii Mavrodolu în ultimii 2-3 ani mi-a schimbat radical viața și modul de a vedea lucrurile. Fie că vorbim de Sfânta Liturghie (care se săvârșește în fiecare dimineață), de după-amiezele cu Vecernie și acatiste (ale Mântuitorului, Maicii Domnului, Sf. Ioan Rusul, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Gherasim Kefalonitul etc.), de Taina Sfântului Maslu sau de slujbele pentru sfințirea caselor și familiilor noastre, toate acestea fac din Biserică un adevărat spital al sufletelor, un spital duhovnicesc. Și, la fel ca orice spital ”de urgență”, care îți oferă servicii indispensabile sănătății trupului în fiecare zi, Biserica Mavrodolu ne oferă suport duhovnicesc zi-de-zi, de dimineața până seara.

R.: În încheiere, ce sfat ați da cititorilor Universului argeșean care doresc să se păstreze sănătoși fizic și psihic?
Dr. I.B.: Recomand tuturor (și în primul rând mie) să ne păstrăm într-o zonă echilibrată. Excesele de orice fel sunt dăunătoare și, în consecință, trebuie evitate: și excesul de mâncare și băutură, dar și înfometarea, și excesul de muncă, dar și lenevia, și frământarea excesivă legat de părerea celorlalți, dar și indiferența… Chiar și excesul de bun simț ne poate dăuna într-o lume guvernată de ”descurcăreți” și de ”las’ că merge și așa”!
Dacă simțim că ne este dificil să credem în Dumnezeu ”peste noapte” sau să venim la Biserică, este suficient să începem să ne apropiem câte puțin – iar El va face ca restul drumului să ne fie ușor. Să ne reamintim ”pariul” formulat de filozoful, matematicianul și fizicianul Blaise Pascal în secolul XVII, care afirma că o persoană rațională ar trebui să mărturisească existența lui Dumnezeu și să creadă în Dumnezeu. Presupunând prin absurd că Dumnezeu nu ar exista, iar noi credem că El există, pierderile noastre sunt minime (unele dintre plăceri, vicii, lux etc.); în caz contrar, crezând și mărturisind că El există și că are grijă de noi toți, vom obține mântuirea (adică o eternitate în Rai) și vom evita o eternitate în iad.
În privința tratării diverselor noastre probleme emoționale, este loc și pentru consiliere psihologică și pentru tratament medicamentos psihiatric, dar trebuie să nu uităm spusele Mântuitorului către femeia păcătoasă, care I-a spălat picioarele în casa fariseului (Luca 7, 50), către femeia vindecată de scurgerea de sânge pe care o avea de doisprezece ani (Luca 8, 48), către samarineanul vindecat de lepră (Luca 17, 19) sau către orbul care cerșea lângă drumul spre Ierihon (Luca 18, 42): ”Credința ta te-a mântuit!”.

Comments

comments