INTERVIU Daniel Dragomir este pe val. Tot mai mulţi piteşteni înţeleg că schimbarea trebuie făcută pe data de 10 iunie. Potrivit unui sondaj efectuat pe Internet, ei sunt convinşi că doar ieşind la vot vor putea schimba realitatea. Daniel Dragomir spune în interviul următor că este dezamăgit de prestaţia lui Tudor Pendiuc! De ce? Pe de o parte pentru că se comportă ca un om speriat şi, pe de altă parte, pentru că îi foloseşte ideile din platforma-program.
Lupta pentru Primăria Piteşti se apropie de final. Cum vi s-a părut campania electorală?
Sunt dezamăgit de contracandidatul meu, Tudor Pendiuc. Acest domn nu a înţeles că, în secolul XXI, nu mai merge cu atitudini potrivite anilor ’80. S-a speriat de tot ce am explicat în presă. Şi, pentru a nu fi nevoit să răspundă în faţa piteştenilor, a preferat să evite orice întâlnire publică între noi doi. A ştiut că îi voi adresa întrebări incomode. Iar răspunsurile lui ar fi fost evazive. A ştiut că am şi documente doveditoare pentru fiecare afirmaţie pe care o fac. De altfel, toate răspunsurile pe care le-a dat au fost evazive. Încordate. Fie a ridicat plictisit din umeri. Fie a afirmat că el s-a săturat să comenteze ce spune Dragomir…
Tudor Pendiuc nu a catadicsit nici măcar o dată să explice, cu răbdare, de ce Piteştiul a ajuns în situaţia în care este. Poate că nici nu există explicaţii. Cine se scuză se acuză. Aşa că a preferat să apară singur pe la emisiuni, ca să-şi facă numărul pe care şi-l face de 20 de ani încoace.
„Contrar aparenţelor, foarte mulţi vârstnici mi-au spus că Pendiuc şi-a mâncat pâinea la Primărie, iar tinerii vor un altfel de oraş”
Unii spun că Pendiuc va ieşi la pensie primar!
Eroare. Piteştenii vor o schimbare. Repet, nu mai este Piteştiul anilor ’80. Au crescut noi generaţii, oamenii s-au schimbat… Sunt foarte mulţi locuitori ai oraşului care au ieşit mult în străinătate, care au văzut cum sunt organizate oraşele occidentale, care au înţeles ce înseamnă o administraţie eficientă, care au făcut o comparaţie cu Piteştiul şi sunt sătui de câini, de pieţe mizerabile şi pline de bişniţari, de kitsch – şi aşa mai departe.
Am să vă spun ceva: în această campanie electorală am fost foarte mult prin cartiere, să stau de vorbă cu oamenii. A fost o experienţă foarte plăcută şi instructivă pentru mine. Contrar aparenţelor, foarte mulţi vârstnici mi-au spus că „Pendiuc şi-a mâncat pâinea la Primărie”. Iar tinerii… Tinerii vor un altfel de oraş. Vă spun cu bucurie că am parte de susţinerea multor oameni tineri.
Nu vă este teamă că vă veţi confrunta, ca primar, cu problemele pe care le lasă în urma lui Tudor Pendiuc? Mă refer la datoriile Termoficării, la contractele care îi defavorizează pe piteşteni, la subvenţia imensă pe care va trebui să o plătiţi pentru transportul în comun…
Când ajung la Primărie, trebuie să-mi suflec mânecile şi să mă apuc de treabă. Omul acesta, Tudor Pendiuc, va lăsa în urma lui o situaţie foarte incomodă. Ştiu bine ce mă aşteaptă.
Voi începe o serie de negocieri serioase cu creditorii, voi reanaliza toate contractele şi, desigur, voi începe să-mi pun în aplicare platforma-program. Acest program al meu este deja cunoscut. Toţi piteştenii au primit revistuţa, au citit-o şi cu foarte mulţi dintre ei am discutat la întâlnirile noastre din cartiere. Am primit sugestii, am primit informaţii, ştiu ce am de făcut. Cu data de 11 iunie, în Piteşti, va începe schimbarea în bine. Şi, în următorii patru ani, veţi vedea un altfel de Piteşti.
„Pendiuc nu mai are cartuşe şi trage cu cartuşele noastre! Este primarul copy-paste!”
Asta dacă nu vă „ia cu împrumut” domnul Pendiuc ideile…
Aţi pus degetul pe rană. Lipsit de inspiraţie, Pendiuc a început deja să „ia cu împrumut”. Noi am informat populaţia Pieştiului în legătură cu reabilitarea termică gratuită, am distribuit mii de pliante informative în acest sens şi ne trezim acum că Pendiuc scrie în ziare că, printre priorităţile sale, se află „izolarea termică gratuită a blocurilor, cu finanţare europeană.” Este ridicol, din câteva motive. Primul: izolarea termică se face gratuit cu bani de la Ministerul Dezvoltării şi de la Primărie. Deci omul nu ştie, dar pentru că tema e bună, o preia. Şi o foloseşte greşit! Al doilea: dacă Pendiuc chiar voia să facă reabilitare termică, o făcea de la început pe banii Ministerului Dezvoltării, cum a făcut colegul său de partid de la Topoloveni, Gheorghiţă Boţârcă. Nu trebuia să lase piteştenii să-şi anvelopeze blocurile pe banii lor. Cunosc oameni care au dat şi 4.000 de lei să-şi anvelopeze apartamentul, în condiţiile în care lucrul acesta se putea face gratuit.
Apoi, Pendiuc a mai preluat şi altele de la mine: crearea de locuri de muncă (primul punct al platformei mele electorale), amenajarea parcărilor (al patrulea punct al platformei mele), scăderea costurilor la apă şi canal (oare nu noi am fost primii care au tras un puternic semnal de alarmă în acest sens?!), scăderea costurilor la energie termică (aici Pendiuc ar trebui să înceapă discuţiile cu falimentul fostei Termoficări)… Ce să spun? Pendiuc nu mai are cartuşe şi trage cu cartuşele noastre.