INTERVIU Proaspăt ieşit din spital de la Bucureşti, unde a fost operat de hernie de disc, fostul deputat PSD Filip Georgescu a acceptat să stăm de vorbă despre cea mai acută problemă care frământă Argeşul la acest moment: regionalizarea: „Domnu’ Ionuţ, eu sunt în pat şi nu prea am voie să vorbesc, dar, când vine vorba de presă, o fac cu tot dragul, mai ales că eu am fost omul care am respectat meseria de jurnalist. Ba, chiar le spuneam şi la ai mei tot timpul: «bă, fără presă nu ar şti nimeni de noi. Ei sunt cei care ne şi critică, dar ne şi ridică». Vă ascult cu mare drag”.

„Eu am fost deputat atâţia ani şi în Parlament nu este aşa cum bărzăunesc unii pe la conferinţele de presă. Într-un partid, există doar 10% care conduc, restul sunt masă de manevră”

„Ponta ar fi trebuit, atunci când a ajuns prim-ministru, să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD şi să lase locul altuia. Păi, cum să ai tu curajul să ţipi la Ponta, când el este şi şeful Guvernului, şi şeful tău de partid, în acelaşi timp?”

 

Ce părere aveţi despre modul cum se bat noii piloni în procesul regionalizării?
Domnul meu, hai să ne înţelegem cum stau lucrurile şi să înţeleagă şi oamenii. Eu am fost deputat atâţia ani şi în Parlament nu este aşa cum bărzăunesc unii pe la conferinţele de presă. Domnu’ Ionuţ, într-un partid, şi aici mă refer şi la PSD, există doar 10% care conduc, restul parlamentarilor sunt masă de manevră, care votează ce le spune liderul de grup. Păi, cum să funcţioneze un partid când un senator sau un deputat poate fi şi ministru în acelaşi timp?! Chiar şi Ponta ar fi trebuit, atunci când a ajuns prim-ministru, să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PSD şi să lase locul altuia. La fel cum se întâmplă în toate ţările civilizate şi de la care noi nu am vrut să învăţăm nimic bun. Păi, cum să ai tu curajul să ţipi la Ponta, când el este şi şeful Guvernului, dar şi şeful tău de partid, în acelaşi timp? Undeva te prinde şi te taxează. Eşti la mâna lui şi politic, şi administrativ.

Totuşi, credeţi că parlamentarii de Argeş au puterea de a influenţa, într-un anume fel, regionalizarea în ceea ce priveşte judeţul nostru?
Haideţi să fim serioşi şi să vorbim deschis, ce să ne mai învârtim după deget! Cine-i bagă în seamă pe ăştia de la Argeş? Vă spun eu. Pe parlamentarii din Argeş nu-i bagă nimeni în seamă la Bucureşti şi nimic nu mai pot face pentru ca judeţul nostru să fie centrul sau capitala viitoarei regiuni. S-a terminat… Totul se hotărăşte aşa cum vor cei de la Bucureşti.

„Ce dracu’ o tot frecăm!!! Oamenii de afaceri conduc şi politicul…”

Credeţi că Liviu Dragnea este unul dintre cei care vor decide cum va arăta viitoarele regiuni?
Să sărim peste acest Dragnea. Eu cred că-l cunosc mai bine decât toţi, dar nu vrea să vorbesc despre acest personaj. Ce fac acum, fac rău. Şi el, şi alţii. Să ştiţi de la mine că, dacă cineva mai poate face ceva în sensul regionalizării, este Uzina Dacia din Mioveni, singura care ar putea să-i ameninţe pe liderii de la Bucureşti şi de care s-ar putea ţine cont. Restul sunt bărzăuneli. Să vedem ce mai faci tu, domnule Ponta, sau domnule Guvern dacă vin cei de la Dacia şi spun că pleacă, dacă fabrica nu se află situată într-un judeţ, capitală de regiune? Ar mai fi şi oamenii de afaceri din Argeş care au o puterea mai mare decât politicul. Ce dracu’ o tot frecăm!!! Oamenii de afaceri conduc şi politicul…

„Prefectul Soare, cum deschide gura despre regionalizare, cum îl dau aia de la Bucureşti pe uşă afară”

Mai sunt şi alte instituţii, precum Prefectura, care s-ar putea implica şi ar avea un cuvânt greu de spus? Nu credeţi?
Mă faceţi să râd. Păi vă spun eu: prefectul Soare cum, deschide gura despre regionalizare, cum îl dau aia de la Bucureşti pe uşă afară. Hai, domne’ ce dracu’! Prefectul este supusul Guvernului şi nimic altceva. Una peste alta, totul este degeaba. S-a terminat, iar Argeşul va avea de suferit mulţi ani de acum încolo, dar nu de pe urma regionalizării, ci a modului cum o fac liderii politici. Păcat, mare păcat!…

Comments

comments

DISTRIBUIȚI