„Parlamentarii chiulangii sunt nesimţiţi”

Potrivit secretarului general al PDL Argeş, Florin Frătică, parlamentarii Opoziţiei care sunt în grevă îşi iau salariile şi diurnele degeaba, iar acest lucru îi costă, lunar, 1,4 milioane de euro pe românii de rând. „Consider că Opoziţia are rolul ei, acela de a controla eventualele derapaje al Puterii. Cred că parlamentarii sunt exponenţii celor care i-au ales şi că ei reprezintă, de fapt, vocea cetăţeanului în Parlamentul ţării. Parlamentarii care sunt acum în grevă nu trebuie să uite că nu au fost mandataţi ca să chiulească şi să încaseze bani degeaba. Prin această atitudine, ei arată că nu-i respectă pe cei care i-au ales şi că nu le reprezintă interesele. Din punctul meu de vedere, deputaţii şi senatorii Opoziţiei ar trebui să stea în Parlament, să vină cu soluţii, iar Puterea are datoria să analizeze variantele propuse şi aşa să se voteze în cunoştinţă de cauză varianta cea mai bună pentru popor. Această lipsă de răspundere denotă faptul că parlamentarii Opoziţiei nu-şi doresc altceva decât să ajungă cât mai repede la Putere. Vreau ca toată lumea să fie conştientă că cele 1,4 milioane de euro pe lună sunt suportate de toţi cetăţenii României, fie că sunt simpatizanţi ai Puterii sau ai celor din Opoziţie. Asta înseamnă că pe fiecare român îl costă 10 euro pe lună întreţinerea unui parlamentar şi, prin faptul că ei chiulesc, mă fură şi pe mine, ca pe toţi ceilalţi”, susţine liderul PDL Argeş.

„Opoziţia nu a făcut decât să-i critice pe cei care au încercat să facă ceva în această ţară”

Tot în opinia lui Florin Frătică, Opoziţia nu a făcut nimic altceva, în această perioadă de criză, decât să critice orice acţiune a Puterii, fie ea bună sau rea.
„Consider că Opoziţia ar fi trebuit să găsească alternative viabile la deciziile Puterii, care să fie mai aproape de contextul internaţional şi să le facă viaţa mai bună românilor. Cu siguranţă că măsurile luate de actuala guvernare au fost unele dure, nepopulare, dar care s-au dovedit, în lipsa unor soluţii alternative, ca fiind singurele care au scăpat România de o criză economică profundă.
În acest context, Opoziţia nu a făcut decât să-i critice pe cei care au încercat să facă ceva în această ţară. Există o vorbă la români: „numai cine nu munceşte nu greşeşte”, iar eu sunt convins că există şi români care au înţeles că pericolul intrării României în colaps a fost evitat până în acest moment şi datorită unor oameni care şi-au sacrificat propria imagine şi care nu s-au gândit la interesul propriu sau de partid.
În încheiere aş vrea să subliniez faptul că, în opinia mea, cei care astăzi chiulesc din Parlament sunt nişte laşi, nişte oameni care nu se gândesc decât la propriul interes, fiind vizibilă dorinţa lor extremă de a ajunge la Putere cu orice preţ. Tocmai din acest motiv consider o nesimţire crasă din partea celor care chiulesc astăzi şi stau bine mersi la „Marriott” sau „Intercontinental” în Bucureşti, mănâncă şi beau fără a face altceva decât să saboteze, practic, statul român. Aşadar, parlamentarii chiulangii sunt nesimţiţi”, a concluzionat Florin Frătică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.