Opriți timpul în loc! „Festivalul luminii” în Parcul Lunca Argeșului

Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Dacia Felix” vă invită la prima ediţie a „Festivalului Luminii”, eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, în data de 8 octombrie, între orele 16:00 și 20:00, în Parcul „Lunca Argeșului” din Piteşti.

„Festivalul Luminii” propune participanților o modalitate de a opri timpul în loc, în ciuda agitaţiei zilnice, prin conectarea cu natura, cu jocurile copilăriei, cu lucrurile mici care ne fac viaţa mai frumoasă, într-o variantă specific cercetăşească, organizată de copii, tineri şi adulţi voluntari de toate vârstele.

Camping cercetăşesc, atelier de noduri, mesaje inspiraționale, schimb de cărţi, atelier de confecţionat gulguțe, „Copacul cu dorinţe”, „Joc şi joacă”, face painting, „Povestea interactivă de seară”, desene pe asfalt, artă stradală, muzică, fotografie, „Chităreală” sunt câteva dintre activităţile organizate de cercetaşi, care invită participanții să vadă lumea şi comunitatea în care trăiesc altfel decât au făcut-o până acum.

„Ne dorim să oferim comunității locale un eveniment în cadrul căruia copiii şi tinerii să se poată manifesta prin diferite forme de artă, iar participanții să se deconecteze, timp de câteva ore, de la problemele și stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată!” – Centrul Local „Dacia Felix”, organizator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here