35 de idei finaliste au fost alese din peste 180 de aplicații pentru competiția de afaceri sociale “Fabricat în Țara lui Andrei”, organizată de OMV Petrom.

Planurile de afaceri ale viitorilor antreprenori sociali vor prinde contur de-a lungul a celor 7 luni de training specializat oferit în cadrul proiectului, timp încare îşi vor testa ideile, vor realiza studii de piață și își vor construi planul de afaceri pentru ideile lor. Progresul lor poate fi urmărit pe blogul Țării lui Andrei și pagina de Facebook.

OMV Petrom oferă finanțări în valoare totală de 350.000 de euro precum și aproximativ 2 ani de consultanță de specialitate.

Printre câştigători se află şi doi argeşeni, culmea, amândoi din Miceşti: Mariana Duşa şi Mihai Alexandru Zaharia. Mariana Dusa vrea să pună pe picioare o afacere în domeniul construcţiilor metalice în timp ce colegul său intenţionează să se axeze pe producţie de dulceţuri.

“・Domeniul de activitate vizat de afacerea socială este confecţionarea de obiecte din fier forjat. Sper ca în Fabricat în Ţara lui Andrei să îmi îmbogăţesc cunoştinţele, să pot să împărtăşesc ceea ce ştiu şi să am parte de un feedback profesionist; să am interlocutori pregătiţi să mă poată îndruma în problemele pe care le întâmpin şi să relizez un plan de afaceri bun cu care să îmi pot începe afacerea.” a declarat Gabriela Duşa 

,,Producem preparate sănătoase din fructe. Entuziasmul, energia pozitivă și tinerețea sunt principalele noastre atuuri. Ideea de a crește un business și de a ajuta o comunitate în același timp ne place foarte mult.” este de părere Mihai Alexandru Zaharia. 

Comments

comments