Domnule Badea, în 25 mai se deschide una dintre cele mai importante instituții culturale din Argeș, “Fundația Culturală Ilfoveanu cu Galeriile de artă”, un proiect unic, iar dumneavoastră sunteți cofondator, alături de pictorul Sorin Ilfoveanu. Este un dar pe care îl faceți… . Care este povestea din spatele acestui dar?

Sunt multe vise, frământări și gânduri care m-au încercat și făcut să iau această decizie, de a intra cofondator într-un muzeu de artă, povestea este lungă, se întinde pe o viață.
Sunt fibră de român care iubește locul de unde pleacă, îmi respect aproapele și sunt încântat de tot ce este frumos, asta-i esența, pe care sigur, am rafinat-o, prin muncă, experiență. Am înțeles că partea materială a vieții noastre nu conteză în istorie, totul e doar trecere. Rămâne cultura și spiritul.
Sorin Ilfoveanu este o prezență de peste 40 de ani în viața mea. Am făcut amândoi Liceul Brătianu, dar prietenia noastră își are începutul la Rădești, în casa unui prieten drag, Simion Săpunaru, care nu mai este printre noi dar care ar fi încântat să vadă unde am ajuns.
Simion Săpunaru, director general al Centralei de Autoturisme Pitești între 1979-1987, era un mare iubitor de tehnică, dar în egală măsură însă, de muzică, artă plastică, poezie, cultură în general. A cumpărat o casă de vacanță în Rădești unde făcea tabere de pictură, seri culturale. Acolo, printre alți artiști, venea și familia Ilfoveanu. Erau seri memorabile.
Sorin Ilfoveanu, muscelean, s-a îndrăgostit de peisajul, aerul și oamenii Rădeștiului și a ajuns să își cumpere și el o casă acolo. Apoi totul a curs în matcă, până astăzi, când împreună materializăm un vis.

Sunteți aproape și de fenomenul Rădești – casa atelier a maestrului din comuna argeșeană, unde e o efervescență culturală neștiută – ce ne dezvăluiți din misterele locului?

Încă de când a cumpărat casa atelier de la Rădești, Sorin Ilfoveanu a gândit acolo câte un paradis cu muze pentru sine, dar și pentru soția sa, pictorița Ana Ruxandra Ilfoveanu, pentru viitorul, pe atunci, student la Arte, sculptorul Adrian Ilfoveanu, fiul său, după care le-a călcat pe urme și mezinul, Nicu, astăzi excelent și original artist fotograf. Rădeștiul este un paradis și mai mult. Cu timpul, au cumpărat grădinile din jur, de la vecini și au amenajat locuri de poveste, ateliere și expoziții ale fiecăruia dinte cei 4 mari artiști.

De ce n-a aflat nimeni de acest loc, presa n-a știut nimic…?

Pentru că totul a început și a curs firesc, natural. Ei sunt o famile onestă, caractere aparte, de o modestie exemplară, iar cei din jurul lor au respectat acest lucru. De fapt și noi, oaspeții, prieteni, artiști, scriitori, aveam exact aceleași nevoi și sentimente. Discreție și bun gust.
Sunt 30-40 de ani de atunci.
Ilfoveanu a plecat la București și a ajuns un mare pictor, decan, rector al Academiei de Arte, noi, Simion și cu mine, ne-am urmat drumul și am ajuns industriași, oameni de afaceri serioși.
Am rămas însă în relație permanentă de prietenie, ne întâlneam nu numai la Rădești, ci, frecvent, cu Săpunaru mergeam să bem cafeaua cu Ilfoveanu în atelierul lui. Am rămas colecționari și atașați de fenomenul cultural românesc.

Așadar din această prietenie se naște o idee care aduce Piteștiului un dar impresionant, pe care și dumneavoastră și maestrul Ilfoveanu îl faceți în egală măsură…

Da, prima dată mi-a vorbit despre dorința sa de a lăsa lucrările în patrimoniul unui muzeu din Pitești, orașul sufletului său, în urmă cu 15-20 de ani. Este un om de mare calitate și a simțit că este o datorie morală dar și-a dorit această galerie și ca pe o împlinire personală. Mi-a destăinuit acest vis care se putea realiza doar printr-u sprijin financiar serios.
Au trecut anii, eu am frământat mult această propunere, în finețea și modestia sa, Ilfoveanu nu a forțat niciodată o discuție dincolo de visul frumos pe care îl avea. Repet, aveam ca pe o sămânță această idee, doar că nu-i venise timpul. Eu cred că există un moment potrivit pentru tot și orice, dar trebuie să ai răbdarea să-l aștepți să germineze.
Ultimul an a fost cel așteptat, propice. Am împărtășit familiei, soției și fiilor, proiectul fundației și am găsit nu numai receptivitate ci și sprijin puternic pentru realizarea lui. Familia mea a înțeles potențialul imens oferit patrimoniului cultural național. Operele lui Ilfoveanu se puteau risipi în colecții particulare sau muzeale diverse, nu închegau un întreg pentru a intra printr-un muzeu în circuitul național și internațional.
Vă asigur că galeriile, mă refer la clădire, design, accesorii, prezentare, stau prin calitate alături de orice muzeu european!

Cui se adresează fundația și galeriile?

Am visat și am proiectat nu numai o expoziție permanentă Ilfoveanu, noi dorim un muzeu viu, vrem să atragem copiii și tinerii, studenții, spre artă și educație prin artă. Vor fi deschise ateliere de lucru, de pictură, sculptură, fotografie, media, vom avea vernisaje ale pictorilor consacrați, dar și ale studenților la Arte, vom găzdui lansări de carte, concerte de muzică de cameră, jazz, teatru, tot ce creează efervescență în spirit.

Exemplul dat de Gheorghe Badea va fi urmat, credeți și de alți investitori privați?

E suficient să spun că fiii mei gândesc și simt ca mine, am căutat să mă atașez efortului din orașul și comunitatea mea, pentru prosperitatea ei. Prin muncă, respect și educație. E nevoie de oameni cu forță materială, dar și spirituală care să ridice și cota și valoarea acestui pământ moștenit de la Golești și Brătieni, în care au crezut regii României. Argeșul merită tot efortul, are oamnei talentați și un potențial extraordinar, îmi doresc să redevină model și capitală de regiune.

Spuneți că avem talente și potențial, ce ne lipsește atunci?

Ne trebuie mai mulți demnitari liberi, cu dragoste de România! Ne mai trebuie, fiecăruia, demnitate și respect de sine.

Comments

comments