O nouă materie în școli! Elevii vor avea ore de Educație Rutieră

O nouă materie în școli! Elevii vor avea ore de Educație Rutieră începând cu anul școlar 20121 – 2022, potrivit unui proiect adoptat tacit de Camera Deputaților.

Singura soluție de a reduce victimele accidentelor rutiere este educația timpurie, sunt de părere parlamentarii. Mai exact, proiectul de lege prevede ca până la sfârșitul anului 2020, Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, să elaboreze o strategie privind educația pentru prevenția rutieră a elevilor.

Strategia trebuie să fie transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2021-2022. Ideal ar fi ca elevii din învățământul obligatoriu de stat, privat și confesional să beneficieze de cel puțin un curs de prevenție rutieră o dată la două săptămâni. Școala va putea decide dacă această practică va fi extinsă, la propunerea consiliului profesoral”, este precizat în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Pentru ca Educația Rutieră să fie introdusă în școli este nevoie ca proiectul de lege să treacă și de Senat și să fie publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.