CCR a publicat motivarea deciziei prin care îl obligă pe Iohannis să revoce miniștrii şi să numească interimarii

117 views

CCR a publicat motivarea deciziei prin care îl obligă pe Iohannis să revoce miniștrii şi să numească interimarii. Preşedintele României avea şi are obligaţia constituţională şi legală să emită cele două decrete de revocare la propunerea prim-ministrului, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a constatat existenţa unui conflict juridic între Guvern şi şeful statului. De asemenea, Viorica Dăncilă trebuie să vină în Parlament dacă vrea să remanieze alți miniștri după ieșirea ALDE de la guvernare.

Pe 18 septembrie, CCR a stabilit că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema refuzului şefului statului de revocare din funcţie a unor miniştri şi de desemnare a interimarilor.

“În concluzie, referitor la cele două propuneri de revocare înaintate de primul-ministru în data de 26 august 2019, Curtea constată că preşedintele României avea şi are obligaţia constituţională şi legală să emită cele două decrete de revocare la propunerea primului-ministru. În lipsa unei atare acţiuni până în prezent, Curtea reţine că a existat şi există, în continuare, un conflict juridic de natură constituţională, generat de refuzul preşedintelui de a emite respectivele decrete de revocare”, precizează judecătorii constituţionali în motivare.

De asemenea, Curtea a reţinut în motivare că revocarea reprezintă un mijloc legal pus la dispoziţia premierului pentru vacantarea unei funcţii din structura Guvernului, o măsură pe care prim-ministrul o propune preşedintelui României exclusiv în sensul respectării formalismului şi principiului simetriei ce guvernează regimul actelor juridice de numire în funcţii publice şi faţă de care, fără a avea un drept propriu de apreciere, preşedintele trebuie să se conformeze într-un termen legal de 15 zile de la data propunerii prim-ministrului.

Mai mult, CCR precizează că preşedintele României nu a emis, nici până în prezent, decretele de vacantare a funcţiilor în urma propunerilor de revocare din funcţie înaintate de prim-ministru în data de 26 august 2019, deşi termenul legal de 15 zile a expirat.

“Raportând cele mai sus arătate la circumstanţele specifice prezentei cauze, Curtea constată că preşedintele României a încălcat dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea legilor, cu referire la normele incidente din Codul administrativ, (…) precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, refuzând să dea curs propunerii de revocare formulată de primul-ministru, propunere faţă de care, (…) preşedintele nu are un drept de opţiune”, se menţionează în motivare.

Klaus Iohannis a declarat imediat după decizia CCR din 18 septembrie că așteptă publicarea motivării în monitorul oficial, după care va analiza concluziile judecătorilor CCR și va comunica decizia sa.

Comments

comments