O nouă bază aeriană de salvare SMURD la Jibou

141 views

O nouă bază aeriană de salvare SMURD la Jibou, Sălaj. Astăzi, 10 septembrie a avut loc festivitatea prilejuită de operaționalizarea Punctului de operare aeromedical din Jibou, județul Sălaj.

În contextul acestei realizări, regiunea de Nord-Vest (NV) a țării va avea un elicopter de intervenţie SMURD, care va avea baza în oraşul de pe Someş, menit în a optimiza și a crește performanțele ajutorului adus cetățenilor în situații de urgență. Cel de-al nouălea punct de operare aeromedical va intra în activitate și va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud.

Baza a fost dotată cu hangare, camere de lucru pentru personalul medical, inclusiv spații de odihnă pentru aceștia.

Secretarul de stat, șeful DSU, dr.Raed Arafat a adresat mulțumiri tuturor celor ce s-au implicat masiv în realizarea acestui pas extrem de important ce are scop primordial salvarea populației. Discuțiile s-au concentrat și pe faptul că fiind primul și singurul punct aermedical operațional din NV țării, calitatea serviciilor medicale de urgență va crește, timpul de reacție în situații de urgență va fi în favoarea cetățeanului. Totodată, șeful DSU a adresat mulțumiri tuturor celor angrenați în sistemul de urgență, pompieri, medici, pentru eforturile depuse permanent în salvarea oamenilor aflați la limita dintre viață și moarte.

Comments

comments