Arhiepiscop Calinic: „Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutății”.
Astăzi va fi înmormântat Valentin Fieraru, barmanul mort în incendiul de la Clubul Colectiv. Originar din comuna Valea Mare Pravăţ, tânărul va fi îngropat în localitatea sa natală. În vârstă de 25 de ani, Valentin Fieraru este a treia victimă din Argeş, decedată în urma tragicului incendiu. Tânărul se logodise de o lună şi urma să se căsătorească. ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muşcelului, a transmis un mesaj de condoleanţe pentru tânărul Fieraru Ionuţ Valentin:
“Viața noastră, zi cu zi este un mare dar de la Dumnezeu. Faptul că suntem, că privim, că respirăm, că iubim sau că suntem îndurerați – ca astăzi – este încercarea pe care o primim, cu multă iubire și bunătate, din partea lui Dumnezeu, pentru a ne întări în credință.
Am aflat cu multă tristețe în suflet de vestea trecerii din Grădina Maicii Domnului – această frumusețe a lumii văzute – în Țara de peste Veac, a tânărului Fieraru Ionuț Valentin, în urma producerii unui tragic incendiu la clubul Colectiv din București.
Dumnezeu a binecuvântat venirea sa în lumea aceasta în ziua de 9 august a anului 1990, în Municipiul Câmpulung Muscel, Județul Argeș din părinți creștin ortodocși, Romeo și Angela Fierariu.
Originar din satul Șelari, primele clase primare și gimnaziale le urmează la Școala din localitatea Valea Mare Pravăț, Județul Argeș, iar mai târziu studiile liceale le termină la Liceul Tehnic din Câmpulung Muscel.
Dornic să își clădească un viitor pe cont propriu, după ce lucrează o perioadă în Câmpulung în mai multe domenii de activitate își îndreaptă pașii spre capitala țării.
Timpul, această noțiune greu de cuprins în cuvinte, marchează pentru om intervalul dintre naștere și moarte. O succesiune de evenimente, de trăiri, de emoții se derulează în acest scurt interval, reflectând relația omului cu Dumnezeu și cu semenii.
Pentru tânărul Ionuț Valentin, timpul s-a oprit pentru o clipă în ziua de 30 octombrie 2015, pentru a reporni mai apoi în Împărăția Luminii necreate. Poate că Dumnezeu a dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor care prin credință și puritate au câștigat cununa veșniciei lui Dumnezeu. A dorit să-l ferească de răutățile lumii nedrepte pentru a se bucura de frumusețea lumii celor drepți, după cum ne spune înțeleptul Solomon la cap 4, 10-11, 14:
Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit și fiindcă trăia între păcătoși l-a mutat de pe pământ. A fost răpit ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înșelăciunea să nu-i amăgească sufletul. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutății”.
În aceste momente de tristețe, suferința este imensă pentru părinți și rude, cărora le adresăm cuvânt de îmbărbătare și de mângâiere sufletească, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care ne îndeamnă să ne aducem aminte de cei ce îndură suferința, întrucât și noi suntem în trup (Evrei 13,3). Credinţa în viaţa veşnică devine o certitudine pentru noi, pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şi Înviat, ne-a trecut pe noi din moarte la viaţă, iar celor adormiţi în credinţă le dăruieşte odihna, pacea şi lumina Sa.
Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Biruitorul morţii şi Izvorul vieţii veşnice, să aşeze sufletul robului Său, Fieraru Ionuț Valentin, împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate și tuturor celor ce l-au cunoscut şi l-au preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!”
Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului