O înfrângere cât o victorie… La Costeşti, un fief al PNL, PSD a pierdut la limită alegerile europarlamentare

524 views

Chiar dacă PSD a pierdut alegerile europarlamentare în oraşul Costeşti, se poate spune că a fost o înfrângere cât o victorie. Diferenţa de doar 134 de voturi între PNL (31.94%) şi PSD (28.55%) este una destul de mică, iar liberalii ar trebui să se gândească serios dacă primarul Ion Baicea îşi mai poate păstra scaunul la alegerile locale de anul viitor, acum după ce Dani Stancu, liderul social democraţilor, a obţinut un scor peste aşteptări.

Ba, mai mult, Costeştiul şi Topoloveniul se află în fruntea oraşelor unde PSD a obţinut cele mai mari scoruri: Topoloveni 28.68%, Costeşti 28.55%, Câmpulung 26.98%, Curtea de Argeş 25.15%, Mioveni 24.62%, Piteşti 22.85% şi Ştefăneşti 18.99%.

Un alt aspect care trebuie să-i sperie pe liberali şi pe primarul Baicea de la Costeşti este următorul: PSD cu 28.55% obţinut acum, la anul, la alegerile locale, va primi cu siguranţă şi sprijinul “fraţilor mai mici” din PRO România, care duminică, la Costeşti, au obţinut un scor deloc de neglijat: 6.80%.

Deci, 28.55% + 6.80% = 35.35%, faţă de 31.94% cât are PNL la Costeşti.

Comments

comments