Povestea Maicii Paraschiva este una impresionantă. Sărăcia a împins-o încă de mică de acasă spre călugărie, numai că aceasta a urmărit-o ca un blestem, dovadă că acum, la bătrâneţe, a ajuns cerşetoare pe străzile Piteştiului. Are 68 de ani şi din 2009 mănâncă doar ce-i lasă trecătorii, de cele mai multe ori şi câte un covrig pe zi, iar de dormit – pune capul jos prin gări. Cum gara din Piteşti şi-a închis de mult sala de aşteptare, Maica Paraschiva îşi încălzeşte trupul bătrân şi bolnav circulând prin trenuri, însă nu de puţine ori a fost dată jos prin gări pustii de controlorii de bilete mai zeloşi.

Bătută de alţi cerşetori, dar şi de Poliţie

Am găsit-o pe Maica Paraschiva zilele trecute în faţă clădirii de la Evidenţa Populaţiei Piteşti muşcând cu greutate dintr-un covrig îngheţat, pe care nu-l primise de la un binevoitor, ci îl găsise aruncat de cineva care se grăbise să intre în sala de examen de la Permise Auto. O viaţă întreagă a fost călugăriţă la Mănăstirea Prislop din Hunedoara, acolo unde a slujit părintele Arsenie Boca, supranumit „Sfântul Ardealului”, însă după ce a suferit mai multe intervenţii chirurgicale pe cord,  măicuţa a fost dată afară pentru că nu mai era bună de muncă: „Când au văzut că nu mai sunt bună de muncă, m-au alungat de la mănăstire, deşi nu aveam unde să merg şi nu aveam niciun venit. Aş fi putut să rămân acolo, chiar să şi cerşesc, dar nu am vrut să stric imaginea mănăstirii. Ce ar fi spus lumea care ştia că toată viaţa am fost călugăriţă şi, dintr-o dată, am ajuns cerşetoare? Cine şi-ar mai fi căutat linişte în sfântul lăcaş?“, povesteşte, cu lacrimi în ochi, Maica Paraschiva.
Povestea bătrânei, care zi de zi poate fi văzută stând pe un scăunel chiar lângă chioşcul de covrigi din faţa Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din Piteşti, este una extrem de tristă. S-a născut în Slatina şi provine dintr-o familie cu zece copii. A plecat de acasă din cauza sărăciei, la o vârstă fragedă, gândind că, dacă se călugăreşte, îi va fi mai bine. A ajuns la Mănăstirea Prislop, unde a primit numele de Măicuţa Paraschiva şi unde a avut norocul să îl slujească pe părintele Arsenie Boca. Era împăcată cu viaţa pe care o ducea, întrucât, în schimbul treburilor pe care le făcea la mănăstire, avea un pat în care să doarmă şi o strachină cu mâncare. Odată cu trecerea anilor, Maica Paraschiva s-a îmbolnăvit, descoperind grave afecţiuni ale inimii care au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale ce au culminat cu montarea unei valve. Devenind neputincioasă, a fost determinată să părăsească mănăstirea: „Unde era să mă duc pentru că nu mai am pe nimeni? Casa părintească din Slatina s-a dărâmat, aşa că, de peste de trei ani, dorm pe unde apuc şi trăiesc din mila oamenilor. Îmi este de ajuns un covrig şi o cană de apă, cel mai rău fiind acum cu dormitul, mai ales că a venit iarna“,  spune bătrâna ai cărei ochii albaştri, plini de tristeţe, te străpung până în adâncul sufletului. În plus, pe chipul ei desfigurat de frig şi boala care o macină se citeşte teama, dar nu de ce i-a fost hărăzit să trăiască, ci de teama că cineva vrea să-i facă rău. Şi asta pentru că bătrâna susţine că a fost bătută, de mai multe ori de alţi cerşetori, dar şi de Poliţie: „M-au luat într-o zi poliţiştii, vara aceasta, după ce am ieşit de la Mănăstirea din Trivale. Mi-au spus că nu am voie să cerşesc, m-au băgat în maşină şi m-au dus la marginea oraşului unde m-au bătut, ameninţându-mă că, dacă mă mai prind pe stradă, o s-o păţesc şi mai rău“.

De Sărbători, cineva i-a promis că o va lua acasă

Bătrâna călugăriţă spune că a ales să rămână la Piteşti pentru că aici sunt mulţi oameni care s-au învăţat cu ea şi o mai ajută atât cât pot. „Am mai dormit prin casele unor oameni miloşi din Piteşti, însă de ceva vreme dorm pe la o bătrână, în Slatina. Mă duc cu trenul la ea, iar dimineaţa vin înapoi, la Piteşti”. Programul Maicii Paraschiva începe în jurul orei 9.00, în fiecare dimineaţă, când vine cu autobuzul de la gară şi coboară la staţia de la Casa Cărţii. Merge uşurel apoi până la chioşcul de covrigi de la Evidenţa Populaţiei, unde îşi desface un scaun pliant pe care se aşează. Stă acolo până se întunecă, îndurând gerul de afară: „Eu m-am chinuit mult la viaţa mea şi asta cred că îmi este soarta până ce o să mor. Nu vreau altceva decât un covrig şi o cană cu apă. Trebuie să îmi duc crucea. De mine a avut grijă şi va avea în continuare Dumnezeu. De asta nu îmi fac griji”…
O dovadă că Dumnezeu veghează asupra bătrânei este şi faptul că, de Sărbători, o femeie din Piteşti i-a promis că o să o ia să locuiască la ea. Femeia ştia povestea bătrânei călugăriţe şi s-a gândit că, tot locuind singură, îi va face măicuţei un adevărat cadou de Sărbătorile de Iarnă.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI