Nu vă îmbolnăviţi nici astăzi! Greva din spitale continuă

Federația Sanitas anunță că greva generală va continua, chiar dacă în comisiile din Camera Deputaților au fost votate mai multe amendamente cerute de sindicaliști. Nici azi nu se va lucra în ambulatoriile din Argeş, iar pe secţiile de spital se va asigura doar o treime din activitate. Toate cazurile grave vor fi îndrumate către Urgenţe.

„Am primit avize favorabile la cele două comisii, de Muncă şi Sănătate, chiar dacă reprezentanţii PNL au ieşit din sală şi nu au vrut să voteze. S-a văzut interesul guvernanţilor de a rezolva problema. Ministrul Sănătăţii nici nu a binevoit să vină la discuţiile din comisii, a trimis un secretar de stat care a venit total nepregătit. Am fost, în schimb, susţinuţi de PSD şi ALDE. Acum aşteptăm să vedem ce decide azi plenul Camerei Deputaţilor! Să vedem dacă deputaţii vor veni la muncă, dacă va fi cvorum la şedinţă…” ne-a declarat Doina Fănică, preşedinte Sanitas Argeş.

La discuţiile de ieri din comisii, sindicaliştii au obţinut aprobarea pentru calcularea sporurilor la salariul din 2016 pentru tot personalul medico-sanitar, echilibrarea veniturilor salariaților din clinic si neclinic, introducerea grilelor de salarizare la nivelul spitalelor neclinice pentru lucrătorii din asistenta socială.

Potrvit unui comunicat al Federaţiei Sanitas, Guvernul s-a opus acestor modificări și o parte dintre deputați au susținut acest punct de vedere, părăsind sala. „Din fericire, cvorumul a putut fi asigurat şi în lipsa lor, iar amendamentele au putut fi aprobate prin votul deputaților rămași în sală, deputați care nu au putut întoarce spatele celor 400.000 de salariați şi familiilor acestora precum şi pacienților care așteaptă cu răbdare încheierea protestelor şi îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar public de stat”.

În cadrul discuţiilor, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, avertiza că impactul bugetar al acestor măsuri ar fi mai mare decât se estimase. „Eu aproape mi-am pierdut vocea încercând să explic că vorbim de lucruri serioase de un impact bugetar, la o primă estimare, undeva între 3 și 4 miliarde, adițional peste intenția inițială în ordonanța 20. Nu întâmplător Parlamentul a adoptat legea responsabilității fiscale bugetare care spune că cu 180 zile înainte de alegeri nu ai voie să modifici salarii pentru că se știe că asta e o monedă electorală” a spus el. „Ne jucăm cu așteptările unor oameni și discutăm de sute de mii de oameni care așteaptă o viață mai decentă. Suntem în aceeași situație de pomeni electorale fără resurse” a adăugat el.

Ministerul Sănătății va contesta greva în instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.