UNUL LA STREEPTEASE, ALTUL LA DNA Dacă despre fostul prefect Ciprian Berevoianu a aflat toată ţara că a făcut streeptease pe vremea când era angajatul Casei de Pensii, şi predecesorul său, liberalul Cristian Soare are ceva „schelete în dulap”. Fost şef al ITM Argeş în perioada 2004 – 2008, noul prefect Cristian Soare, învestit în funcţie sâmbăta trecută, a fost un „client” fidel al DNA în 2009, atunci când a fost audiat în dosarul de corupţie al patronului de la FC Argeş şi Hipermarketul PIC, Cornel Penescu.
La vremea respectivă, Soare a fost acuzat de procurorii Anticorupţie de faptul că mai mulţi subalterni ai săi de la ITM au trecut cu vederea mai multe nereguli la grupul de firme PIC, chiar din ordinul său. În timpul audierilor, Cristian Soare nu a putut nega în totalitate acuzaţiile aduse, mai ales că îi fuseseră interceptate convorbirile telefonice dintre el şi omul de afaceri. Actualul prefect s-a declarat însă nevinovat, recunoscând, totuşi, că nu a refuzat niciodată clar să facă ceva pentru Penescu când acesta îl suna, dar nici nu i-a promis nimic ilegal, ci doar că va analiza situaţia controalelor făcute de subalternii săi la PIC. „Am vorbit cu Penescu, dar nu mi-a dat nimic niciodată, nici măcar coşul de Crăciun pe care-l oferea, la sfârşit de an, anumitor instituţii. Nu am luat un leu, o floare sau un kilogram de zahăr de la Cornel Penescu”, declara, în 2009, Cristian Soare. Conform unor zvonuri de la vremea respectivă, Cristian Soare a fost scos de sub acuzare de către procurorii DNA şi trecut ca martor în dosar deoarece a „colaborat” cu anchetatorii. Deşi vorbim de simple zvonuri, acestea ar putea avea un sâmbure de adevăr, dacă ne gândim la faptul că alţi doi şefi de instituţii publice, cercetaţi şi ei în dosarul Penescu, fostul director de la OPC, Cristian Libertatu, şi şeful Gărzii Financiare, Aurel Stoian, au stat după gratii pentru că au refuzat să recunoască relaţia dintre ei şi patronul de la PIC.