Noul Cod Rutier. Medicul de familie poate cere suspendarea carnetului de conducere

740 views

Potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, medicul de familie poate cere examinarea suplimentară a şoferilor care poate duce la suspendarea permisului.

Proiectul legislativ vine cu reglementări noi privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice, dar şi noi reguli legate de obţinerea şi menţinerea permisului auto. Astfel, medicul de familie poate cere analize suplimentare dacă se constată că un pacient care are permis de conducere are probleme care ar putea intra în incompatibilitate cu şofatul.

Propunerea legislativă mai prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, ar putea fi considerată şofat agresiv.

Comments

comments