Încasarea taxelor şi impozitelor la Primăria Piteşti ar putea fi reluată mai repede de data anunţată, de 11 ianuarie

Activitatea de încasare a taxelor şi impozitelor ar putea începe, potrivit viceprimarului Cornel Ionică, mai devreme decât data anunţată, de 11 ianuarie, dacă specialiştii IT vor reuşi să termine adaptarea programelor informatice mai repede.

„€Ca niciodată, a trebuit să întoarcem din drum contribuabilii care, datorită bunei credinţe şi bunei creşteri, au venit să îşi plătească dările către bugetul local încă din prima zi lucrătoare a anului! Nu e vina noastră! Specialiştii încearcă să se grăbească şi dacă vor fi gata mâine, mâine vom dat drumul la încasări! Dacă vor termina vineri, vineri! Dacă nu, cel târziu luni, pe 11 ianuarie, vom începe să încasăm taxele şi impozitele. Ne cerem scuze, dar, efectiv, nu e vina noastră!” a declarat viceprimarul Piteştiului.
Blocajul a fost determinat de faptul că ultimele modificări ale Codului Fiscal au fost publicate de abia pe 31 decembrie, ceea ce nu a dat timp autorităţilor locale să îşi refacă programele informatice. Este vorba despre publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 988/31.12.2015 a Legii nr. 358/2015, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În aceste condiţii operaţiunile de încasări de la persoane fizice şi persoane juridice, reprezentând creanţe bugetare aferente anului fiscal 2016 şi ale anilor precedenţi, precum şi depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de atestare fiscală, vor fi posibile doar după modificarea aplicaţiei.
În schimb, este posibilă încasarea amenzilor contravenţionale, a taxelor extrajudiciare de timbru, precum şi a taxelor judiciare de timbru, care se efectuează încă din data de 4 ianuarie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here