Noi măsuri de acces în piețele din Pitești: număr limitat de persoane și trasee separate de intrare și ieșire. În prima zi de mandat, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a convocat Consiliul Local pentru Situații de Urgență și a discutat cu factorii de decizie soluțiile necesare pentru ca piețele din oraș să poată funcționa în continuare, respectând însă cerințele impuse de Guvern.

Primele efecte ale măsurilor luate se văd deja: în piața Ceair, în halele pentru carne și pește, precum și în alte piețe din oraș, accesul se face limitat, doar câte 10 persoane odată în interior, și au fost create circuite speciale de intrare și ieșire pentru ca cei care vin să își facă aprovizionarea să se intersecteze cât mai puțin.

Respectarea măsurilor este supravegheată de Poliția Locală și, din câte se pare, lumea a înțeles și se conformează regulilor, astfel că nu vor fi probleme.

Comments

comments