Fostul premier Adrian Năstase a primit luni o nouă condamnare, de 4 ani de închisoare, cu executare, de data aceasta pentru luare de mită în formă continuată, în procesul cunoscut drept „dosarul Zambaccian“. În acelaşi dosar a fost condamnată şi soţia sa, Dana Năstase, la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată. Decizia a fost luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a decis şi confiscarea de către stat, de la familia Năstase, a sumei de 1,8 milioane de lei, plus cheltuielile de judecată. Năstase nu va executa însă întreaga pedeapsă, aceasta fiind contopită cu cea anterioară, din „Trofeul Calităţii”. El va mai sta în închisoare maximum un an şi 4 luni, potrivit declaraţiilor avocatului său, Ioan Cazacu. Dosarul Zambaccian este al treilea dosar în care DNA l-a acuzat pe Năstase de corupţie. Potrivit rechizitoriului, fostul premier a primit 630.000 de euro mită de la Irina Jianu, fosta directoare a Inspectoratului de Stat în Construcţii, pentru a o menţine în funcţie. Dosarul a fost trimis în judecată în mai 2010, iar pe 30 martie 2012, completul Curţii Supreme l-a condamnat pe Năstase la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, decizie la care procurorii au făcut recurs. Totodată, Năstase a fost achitat pentru infracţiunea de luare de mită, decizii la care procurorii au făcut recurs. Şi Dana Năstase fusese condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea de acte vamale false, ulterior fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.
De cealaltă parte, apărarea lui Adrian Năstase, formată din patru avocaţi, a arătat că există numeroase vicii în „Dosarul Zambaccian”, precum probe şi documente fără relevanţă juridică, mărturii contradictorii şi acuzaţii ce nu există, de fapt.

Năstase, un susţinător al Argeşului şi favoritul pesediştilor locali

Condamnarea, din nou, a lui Năstase vine să zdruncine iarăşi organizaţia PSD din judeţ. Asta, mai ales pentru că şi colegul – şi tovarăşul său de arme – Constantin Nicolescu, este protagonistul unui dosar asemănător, ce ar putea avea acelaşi final. De-a lungul timpului, prietenia dintre cei doi şi simpatia lui Năstase pentru Argeş s-a manifestat prin numeroase vizite, oficiale, dar şi private, în judeţ, lansări de carte în premieră la Piteşti, prezenţa la diverse manifestări şi evenimente, dar şi sprijin politic pentru organizaţia argeşeană. Fostul premier a venit la PSD Argeş inclusiv la mitingul organizat pentru susţinerea lui Nicolescu, atunci când acesta a fost arestat, fiind chiar în primul rând, alături de Ponta.
În schimb, şi Nicolescu l-a susţinut cât a putut şi de câte ori a fost cazul. „Noi, în partid, l-am considerat mereu – deşi, legal, este exclus – printre noi şi îl considerăm în continuare o piesă importantă în privinţa strategiei partidului. Deocamdată, preşedintele Victor Ponta coordonează şi activitatea de preşedinte al Consiliului Naţional, în locul lui Adrian Năstase. Nu ştiu dacă va candida cineva pentru acest post, oricum alegerile pentru Consiliul Naţional vor fi după Congresul stabilit, deocamdată, pe 20 aprilie”, declara Constantin Nicolescu atunci când se punea problema revenirii lui Năstase în PSD, după eliberarea acestuia din închisoare.

Năstase vâna deseori în judeţ, mai ales la Nucşoara

Nu doar politica l-a legat pe fostul prim – ministru al ţării de Argeş, ci şi pasiunile. El a fost preşedinte al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) timp de 13 ani, între 1993 şi 2006. În perioada respectivă, el a ajuns la vânătoare, atât oficial, cât şi privat, şi în Argeş. Armand Chiriloiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş, declara că fostul premier a participat la câteva partide prin pădurile judeţului. „În urmă cu câţiva ani, când mă ocupam de vânătoare la Direcţia Silvică Argeş, Adrian Năstase a fost la unele dintre ieşirile organizate pe fondurile noastre. Odată, a împuşcat un urs, măricel ca trofeu, iar altă dată, un superb exemplar de cerb lopătar!”.
Un alt loc unde Adrian Năstase venea destul de des la vânătoare este Nucşoara, unde un vechi prieten al său din copilărie, Marian Bucur, patronul „Casei Capşa” din Bucureşti, deţine un imens domeniu de vânătoare, de peste 19.000 de hectare. Marian Bucur, originar din Tărtăşeşti, la fel ca şi Adrian Năstase, are în Argeş şi propria asociaţie de vânătoare, „Cerbul”, iar fondul său de vânătoare – „Plăişor” de la Nucşoara – este unul dintre cele mai bune din ţară ca potenţial cinegetic, mai ales la capre negre. Coincidenţă sau nu, fondul de vânătoare de la Nucşoara a ajuns în administrarea asociaţiei „Cerbul” a lui Marian Bucur prin concesionare de către Romsilva, chiar în timpul mandatului de premier al lui Năstase.

Afaceriştii argeşeni au dat cu subsemnatul în dosarul „Trofeul Calităţii“

„Trofeul Calităţii“ a fost apreciat ca cea mai mare spălare de bani, cu scopul finanţării unei campanii electorale. Peste 70 de miliarde de lei vechi au fost strânse prin intermediul unor instituţii de stat, de la sute de patroni, foarte mulţi dintre ei din judeţul Argeş, pentru a avea ca destinaţie finală achitarea materialelor promoţionale ale lui Năstase din campania prezidenţială din anul 2004.
Printre cei care au fost anchetaţi în dosar se numără Grigore Dobre (ZEUS), Bogdan Ursu (NORDCO), Gheorghe Badea (SUBANSAMBLE AUTO), Iulian Richiţeanu (TERMOFICARE), Mihail Badea (RMR Curtea de Argeş), Dan Vraciu (MD NEODESING), plus mulţi alţi patroni din judeţ, dat fiind că şi ei s-au numărat printre cotizanţii la campania lui Adrian Năstase.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI