Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Argeş, prin preşedintele Constantin Nicolescu, a semnat cu Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia un contract de finanţare în valoare de 2,2 milioane de euro pentru renovarea Muzeului Goleşti.

Scopul proiectului constă în conservarea, reabilitarea şi protejarea Complexului Muzeal Goleşti, a ansamblului arhitectural medieval din cadrul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii, pentru valorificarea potenţialului turistic cultural local pe piaţa turistică naţională şi internaţională. Cu banii respectivi, în termen de un an, se vor efectua lucrări pentru reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare, cu respectarea standardelor speciale pentru monumentele de artă, atât a clădirii conacului Goleştilor, cât şi a zidurilor şi turnurilor de apărare, a parcului şi dependinţelor ce găzduiesc acum complexul muzeal. Valoarea totală a proiectului este de 10,9 milioane RON, din care valoarea eligibilă este de 7,7 milioane, cofinanţarea Consiliului Judeţean fiind de numai 155.000 RON.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI