Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților – ce este bine să faci în această zi și ce se împarte de pomană. Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților este sărbătoarea prăznuită în calendar ortodox 2020 pe data de 31 octombrie, o zi importantă înainte de a începe Postul Crăciunului 2020. În această zi sfântă, toți creștinii se roagă pentru ca toți cei adormiți să primească harul pe care noi îl dobândim la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Se împarte pentru sufletele adormiților

Pomenirea generala a celor adormiți în această zi se adaugă celorlalte două pomeniri generale a morților: Moșii de vară și Moșii de iarnă. Slujbele de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice poartă denumirea de parastas. În ziua de pomenire, credincioșii aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților. Există obiceiul de a aduce și diferite daruri de mâncare și băutura, uneori și îmbrăcăminte, spre a fi binecuvântate și dăruite oamenilor nevoiași, în numele celor adormiți sau spre pomenirea lor.

Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților

În ziua praznicului, gospodinele duc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, prescură și vin. Se sfințesc toate pachetele cu alimente care se împart imediat după slujba de pomenire. Pe coliva pregătită de Sâmbăta Morților se așază Sfânta Cruce, care se ornează cu bomboane colorate.
Pe lângă alimentele duse la biserică, se mai duce și tămâie, un prosop și cărbuni. Acestea se sfințesc și se dau mai departe celor cunoscuți în amintirea sufletelor celor dragi.
În ziua de Moșii de toamnă se împarte pilaf, pește, carne, sarmale sau orice alt fel de mâncare gătită. Conform tradiției, în această zi este bine să fii împăcat cu toată lumea și să-ți ceri iertare de la cei pe care i-ai supărat. În biserică, bărbații trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile, în stânga. După ce s-a dat binecuvântarea Sfintei Liturghii, fiecare persoană din biserică trebuie să se întoarcă la locul ei și nu trebuie să se mai închine nimeni la sfintele icoane.
Tradiția populară spune că în această zi trebuie să fii îmbrăcat curat, iar femeile trebuie să aibă capul acoperit atunci când merg la biserică.

Ce nu este bine să faci de Moșii de toamnă

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele.
Nu este bine să faci vizite în această zi, decât dacă mergi să dai alimente de pomană. Nu se spală și nici nu se muncește în această zi. Nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.

Comments

comments