Primul modul de salvatori care a intervenit în urma cutremurului din Republica Turcia a ajuns acasă! O aeronavă a Ministerului Apărării Naționale a aterizat aseară la Baza 90 Transport Aerian.
În urma cutremurului din data de 6 februarie și a solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia, modulul specializat de căutare-salvare RO-USAR 01 din cadrul IGSU cu 2 câini și tehnică aferentă, echipa de căutare-salvare cu 2 câini antrenați pentru astfel de situații din cadrul Clubului Câinilor Utilitari, medici și asistenți ai UPU-SMURD București (Floreasca) și ofițeri de legătură din cadrul DSU au intervenit în condiții deosebite pentru salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături.
Bine ați venit, dragi colegi!
Mulțumim pentru curajul și devotamentul de care ați dat dovadă!