AMINTIRI DIN INFERN Supravieţuitor al închisorilor de la Piteşti, Gherla şi Craiova, unde a stat patru ani şi patru luni, Aristide Ionescu îşi aminteşte ororile prin care a trecut.

La sfârşitul săptămânii trecute, Primăria Piteşti şi Muzeul Judeţean au găzduit cea de-a XI-a ediţie a simpozionului „Experimentul Piteşti –Reeducarea prin tortură”, un eveniment la care au participat peste 100 de foşti deţinuţi politici, oficiali, profesori, precum şi o clasă de istorie de la Colegiul „I.C. Brătianu”, însoţită de profesorul Paul Didiţă.

O întâlnire a generaţiilor, a amintirilor din comunism şi a reculegerii pentru cei care nu mai sunt. Ca în fiecare an, simpozionul i-a avut drept organizatori extrem de implicaţi pe prof. univ. ing. dr. Ilie Popa şi pe fostul deţinut politic Aristide Ionescu, acesta din urmă fiind şi cel care s-a luptat – cu succes – mai mulţi ani pentru ca una dintre clădirile fostei închisori Piteşti să nu fie demolată. Cei 45 de ani de comunism din România încă au mai lăsat urme adânci. Şi, mai presus de toate, rămâne amintirea terorilor din cele peste 110 închisori comuniste din România şi Moldova, terori care au depăşit orice limite.
Cele mai oribile crime au fost comise la închisoarea din Piteşti, acolo unde, începând cu 6 decembrie, a fost folosită pentru prima dată în lume aşa-numita „reeducare prin tortură”, cunoscută de atunci drept „Experimentul Piteşti”. O tortură fizică şi psihică, prin care au trecut până în 1952 aproape 5.000 de studenţi care s-au opus comunismului. Jumătate dintre ei au murit.

„Cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”

Aristide Ionescu are acum 85 de ani. A petrecut patru ani şi patru luni (între 1949 şi 1953) în închisorile din Piteşti, Craiova şi Gherla. În ciuda greutăţilor prin care a trecut, nu şi-a pierdut umorul: „Comuniştii au încercat să mă depersonalizeze, dar am supravieţuit şi acum sunt aici şi vorbesc cu dumneavoastră”.  Chipul îi trădează suferinţele prin care a trecut. Întotdeauna este îmbrăcat la costum, chiar şi atunci când merge la cumpărături: „Este foarte important să te respecţi pe tine însuţi”.
Aristide Ionescu a trecut prin torturi oribile. De ce a fost arestat? „Pentru uneltiri împotriva ordinii sociale”. Era supravegheat de către comunişti încă din 1944. Nu a petrecut foarte multe luni la închisoarea Piteşti. Dar nici nu va uita vreodată ce s-a întâmplat acolo. Marele scriitor rus Alexandr Soljeniţân considera „Experimentul Piteşti” ca fiind „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. „Are dreptate”, spune Aristide Ionescu. „Toate torturile fizice şi psihice de aici au fost coordonate de către Alexandru Nicolski, adjunctul Securităţii, care era, de asemenea, spion sovietic. La Piteşti, deţinuţii erau torturaţi fără pauză pentru a recunoaşte crime pe care nu le comiseseră. La Piteşti, comuniştii au închis de asemenea germani, sârbi şi unguri. „Metodele” de la Piteşti s-au aplicat apoi în toate închisorile comuniste”.

„Am fost bătut cu picioarele şi biciuit de 10 gardieni timp de mai multe ore, fără pauză. După ce am leşinat, au început să mă bată folosind curelele”

„Deţinuţii care refuzau să mărturisească erau numiţi „bandiţi” de către gardieni. Şi erau forţaţi să stea şase ore pe zi într-un picior cu 40 de kilograme în spate, iar apoi erau bătuţi”.
Aristide Ionescu a petrecut un an la închisoarea Craiova. Un alt coşmar. „Primeam 200 de grame de pâine pe zi şi, foarte rar, fasole. În două luni, am slăbit 20 de kilograme”.
Interlocutorul nostru a fost bătut teribil la închisoarea Gherla. „Într-o zi, am fost bătut cu picioarele şi biciuit de 10 gardieni timp de mai multe ore, fără pauză. După ce am leşinat, au început să mă bată folosind curelele.
Am trăit o altă experienţă teribilă în celula cu numărul 99, unde 100 de deţinuţi stăteau înghesuiţi într-un spaţiu strâmt. În acea celulă, gardienii ne-au ordonat la 50 dintre noi să stăm timp de o oră în spatele celorlalţi 50. După o oră, am fost forţaţi să schimbăm locurile. Iar ei ne făceau asta săptămâni în şir…
În altă celulă, trei deţinuţi au trebuit să stea în picioare 24 de ore cu faţa la zid pentru că au refuzat să vorbească” .
Unii deţinuţi nu au rezistat torturilor. „Şi acum îmi amintesc când am văzut un deţinut sărind de la etajul 2 al închisorii şi sinucigându-se. Moartea era o uşurare în închisorile comuniste.”
Aristide Ionescu îşi mai aminteşte că „un alt deţinut a înnebunit la închisoarea de la Gherla. Într-o zi, a chemat gardianul să-i scoată un dinte imaginar. Deţinutul a desenat un dinte pe zid şi a încercat să îl extragă cu un cleşte imaginar. Apoi a râs o jumătate de zi. A murit la câteva zile după aceea”.

„În închisoare, mă rugam pentru moarte, şi nu pentru viaţă”

O altă tortură era cea numită „insomnia”: „Am stat şase zile fără să dorm, împreună cu alţi 25 de colegi. Cei care adormeau erau bătuţi rău de către gardieni”.
Aristide Ionescu spune că pedepsele erau atât de îngrozitoare, încât, în închisoare, se ruga pentru moarte, şi nu pentru viaţă. Când a ieşit din închisori în iulie 1953, era schimbat total: „Am încercat timp de mai multe luni să îmi găsesc o slujbă. Din cauza certificatului de deţinut, 22 de firme au refuzat să mă angajeze. De abia în 1954 un director cu suflet mi-a dat o slujbă la un depozit de vinuri”, îşi aminteşte Aristide Ionescu.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI