Investiţii de 60 de miliarde de lei la Leordeni

REALIZĂRI Preşedintele PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, şi preşedintele Colegiului Topoloveni, Narcis Godeanu, l-au convins pe ministrul Mediului, Laslo Borbely, să aloce banii necesari pentru introducerea apei potabile şi a canalizării în comuna Leordeni. În curând, primarul Marian Ibric va transforma comuna Leordeni într-un şantier. Şi asta pentru că a reuşit să obţină de la Ministerul  Mediului banii necesari pentru începerea lucrărilor de introducere a apei potabile şi canalizării în comună. Întreaga investiţie depăşeşte 60 de miliarde de lei, iar peste 45 de miliarde sunt bani de la minister. Pentru obţinerea finanţării proiectului depus de Primăria Leordeni, pe la uşile ministrului Mediului au bătut doi oameni: senatorul Mircea Andrei şi preşedintele PDL Topoloveni, Narcis Godeanu, viitor candidat la postul de deputat pe acest Colegiu. Cei doi politicieni argeşeni au reuşit să-l convingă pe ministrul Laslo Borbely de necesitatea realizării proiectului.
O campanie care a avut drept rezultat clasificarea proiectului de la Leordeni cu 80 de puncte, fapt care i-a asigurat şi finanţarea cu fonduri de la Ministerul Mediului într-un procent de 75%.
Prin atragerea acestei sume uriaşe, cei doi lideri PDL, senatorul Mircea Andrei şi preşedintele din Topoloveni, Narcis Godeanu, au demonstrat încă o dată că, deşi primarul Marian Ibic este înrolat la PSD, nu culoarea politică a contat în acest caz, ci locuitorii din Leordeni, care vor putea beneficia în scurt timp de condiţii civilizate de viaţă.
Acţiunea de atragere de fonduri pe Colegiul Topoloveni este una dintre priorităţile pe care şi le-a propus viitorul deputat Narcis Godeanu, iar preşedintele PDL Argeş, Mircea Andrei, l-a asigurat de tot sprijinul în faţa miniştrilor de la Bucureşti.