Fostul premier şi preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu a decis, imediat după ieşirea PNL-ului de la guvernare, să demisineze din partid, în semn de protest faţă de decizia conducerii şi de nou drum pe care acesta pare să o ia. Tăriceanu a anunţat că intenţionează să înfiinţeze o nouă formaţiune politică, Partidul Reformator Liberal, demers în care beneficiază de sprijinul mai multor membrii ai PNL. Deşi nu a anunţat numele acestora, câteva suspiciuni au început să planeze asupra unora  dintre actualii penelişti. Poate concidenţă, poate nu, printre cei care au fost la Bucureşti zilele acestea se numără şi Adrian Miuţescu, fost deputat şi fost preşedinte al PNL Argeş. Trecerea acestuia la partidul lui Tăriceanu poate fi justificată de faptul că, după ce a fost debarcat de la conducerea filialei argeşene, locul său fiind luat de Iani Popa, el a fost tras pe linie moartă şi marginalizat constant. Nu e singurul însă, în această situaţie fiind şi alţi vechi membri, odată de frunte ai partidului, precum Marius Postelnicescu, care ar putea alege şi el barca lui Tăriceanu, nemulţumit de politica şi alegerile actualei conduceri.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI