Misterul maşinilor lovite din faţa companiilor de asigurări

SCANDALUL ASIGURĂRILOR Dacă în urmă cu o lună, două maşini buşite se aflau în faţa companiei de asigurări Asirom din Piteşti, acum una dintre ele a fost mutată în vecinătatea Allianz Ţiriac. Nu de mult, în faţă la compania Astra se afla o altă maşină-protest, fără să fie lovită, dar purtând inscripţii defăimătoare la adresa companiei de asigurări. Să fie doar protestul unor şoferi supăraţi că nu li s-au dat despăgubirile, sau este vorba de ceva mai mult!? Toate aceste maşini lovite sunt plasate pe spaţiul public, dar în aşa fel încât să nu încurce pe nimeni. Doar mesajele scrise pe ele – de genul „Cutare companie nu plăteşte poliţele” sau „Aşa să ajungi cu ea, dacă o asiguri la cutare companie” – sunt menite să creeze reclamă negativă asiguratorilor.

Poliţia susţine însă că nu ştie nimic de aceste maşini şi că, atâta timp cât nu încalcă regulile de circulaţie sau cât nu se fac plângeri la ei, nu pot interveni. „Nu avem înregistrate plângeri cu privire la aceste maşini şi, chiar dacă ar exista plângeri, ele trebuie să încalce vreo lege pentru ca noi să putem interveni”, spune comisarul-şef Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. În consecinţă, chiar dacă asiguratorii s-ar plânge, maşinile nu pot fi ridicate din parcările publice decât după 90 de zile.
De aici începe războiul între cei care plasează aceste maşini şi cei de la asigurări. O adevărată epopee a mesajelor, am spune. Cei cu maşinile lovite scriu mesaje pe aceste autoturisme, iar cei de la asigurări se chinuie să le acopere. Pe maşina care s-a plimbat de la Asirom şi acum stă lângă Allianz Ţiriac mesajul a  fost scris cu spray cu vopsea pe parbriz, iar ulterior, cineva a venit şi a mâzgălit inscripţia…cu acelaşi gen de vopsea.
Pentru a înlătura misterul, am cerut şi opinia directorilor de la cele două companii şi, când acolo, ce să vezi? Nimeni este dispus să vorbească oficial despre acest fenomen. „Maşina nu e a noastră, nu e pe terenul nostru, nu ne încurcă la nimic şi nu ştim a cui este. Nu avem plângeri de la nimeni! ”. Cam atât au de transmis cei de la asigurări. Şi misterul se adânceşte…

Cumperi o maşină cu 10.000 de euro, scoţi pe ea dublu din asigurare

Un director al unei companii de asigurări ne-a explicat, sub protecţia anonimatului, în ce constă acest fenomen şi cum se fac bani frumoşi din maşini lovite de garduri. „Autoturismele, întotdeauna foarte bune, chiar maşini de lux, sunt cumpărate din străinătate, cu sume de 10-12.000 de euro. Aici, le iau numere roşii şi apoi merg şi le fac CASCO. Până acum, companiile de asigurări acceptau aceste poliţe, iar apoi se trezeau că maşinile respective au fost lovite în accidente şi că se cere daună totală pentru ele. Cum maşinile erau evaluate la peste 20.000 de euro, câştigul final este de cel puţin 5.000 de euro. Când companiile nu au mai acceptat atât de uşor să dea drumul la bani, au început să apară şi maşinile buşite prin faţa sediilor asigurărilor”.
O altă sursă din cadrul Poliţiei ne-a declarat că, deşi companiile s-au prins cine sunt cei care fac jocurile, războiul s-a mutat pe alte coordonate: „Atunci când cei de la asigurări au aflat cine sunt personajele implicate în astfel de fapte – pentru că sunt cam aceleaşi care au de-a face şi cu cămătăria, sau alte ilegalităţi – aceştia au schimbat şi ei regulile jocului. Mai nou, apelează la persoanele care le datorează bani şi îi pun la treabă. Trec maşinile pe numele lor, îi pun să le lovească şi apoi îi trimit să pretindă banii pe asigurări, în contul datoriilor pe care le au către diverse persoane”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.