Prezent la conferinţa săptămânală de presă a Partidului pentru Argeş şi Muscel, preşedintele Mircea Andrei a vorbit despre obiectivele pe care le are pentru îmbunătăţirea administraţiei locale.

De asemenea, candidatul PAM la funcţia de primar al municipiului a precizat şi că în maxim două săptămâni, Partidul pentru Argeş şi Muscel îşi va prezenta primii 7şapte, opt candidaţi pentru funcţiile de consilieri judeţeni.

„Aşteptăm cu mare interes să vedem oferta electorală a PSD. Probabil că vor fi tot pavele şi iar betonăm oraşul, sau mai bine spus, ce a mai rămas din el. Propun electoratului să facem o groapă mare în care să îi betonăm pe toţi cei care au distrus oraşul. Din postura de primar al Piteştiului îmi propun trei obiective principale: aş evita drastic hoţia; aş face o selecţie a persoanelor care lucrează la Primăria Piteşti, deoarece posturile din conducere sunt ocupate de oameni necorespunzători, iar instituţiile subordonate le-aş aduce sub controlul primăriei. Nu înţeleg de ce primăria a cedat controlul în aceste unităţi. Aş transforma Primăria Piteşti într-un investitor, adică 10% din bugetul instituţiei ar trebui alocat exclusiv investiţiilor şi o eventuală asociere între aceasta şi Consiliul Judeţean ar avea un rezultat benefic pentru Argeş. În acest fel, bugetul Primăriei Piteşti ar creşte an de an. Acesta este proiectul nostru în ce priveşte instituţiile din judeţ”, a declarat preşedintele PAM, Mircea Andrei.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI