Astăzi, președintele Ion Mînzînă și vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu au susținut o conferință de presă având ca temă proiectul național de buget și bugetul de dezvoltare al județului Argeș pe anul 2021. Președintele Ion Mînzînă a reamintit faptul că, la nivelul județului, Consiliul Județean Argeș are în implementare, în diferite faze, proiecte cu finanțare europeană, proiecte finanțate prin PNDL II și proiecte finanțate de la bugetul județean. De altfel, Consiliul Județean Argeș se află pe primul loc la nivelul Regiunii ADR Sud – Muntenia la atragerea de fonduri europene și pe locul trei la nivel național. Toate aceste proiecte aflate în derulare trebuie continuate și finanțate.

“Actualul buget național are o componentă care aduce atingere intereselor Consiliului Județean Argeș și cetățenilor județului”, a spus președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, referindu-se la sumele alocate de la bugetul național în comparație cu proiectele aflate în derulare la nivelul județului.

Astfel, la nivelul județului sunt preconizate venituri de 429 de milioane de lei și cheltuieli de 745 de milioane de lei.

Pentru finanțarea Sistemului de Protecție a Copilului necesarul solicitat a fost undeva la nivelul 89 milioane de lei. Conform legii, obligativitatea guvernanților este de a aloca 90% din aceasta sumă, circa 80 de milioane de lei. În bugetul pe care Guvernul dorește să-l treacă pe repede înainte în Parlamentul României ni s-a propus doar suma de 32 milioane lei, 40% din sumele necesare la nivelul județului Argeș. Pentru finanțarea Centrelor Sociale pentru Persoanele Adulte cu Handicap necesarul solicitat a fost de 51 milioane de lei, dar ni se propune suma de 23 de milioane, deci 50%. Viziunea actualilor guvernanți este că nu avem nevoie de protecție socială, nici protecția socială a copilului și nici protecția socială a persoanelor adulte cu handicap.

Pentru drumurile județene necesarul este de 162 de milioane de euro. Avem cele două drumuri pe fonduri europene, unde investiția se ridică la suma de 40 de milioane de euro. Din păcate, sumele puse la dispoziție de Guvern județului Argeș sunt de doar 25 de milioane de lei. Sumele de echilibrare a bugetelor locale prevăzute sunt în cuantum de 31 milioane lei, ceea ce reprezintă nici 50% față de sumele alocate în 2020.

Per ansamblu, ne vedem văduviți cu peste 400 de miliarde de lei vechi la bugetul consolidat al județului Argeș”, a declarat președintele C.J. Argeș, Ion Mînzînă.

În acest an, Consiliul Județean Argeș are ca priorități începerea, continuare sau finalizarea proiectelor pe fonduri europene și PNDL II, dar și proiectele începute cu fonduri din bugetul local:
– DJ 503, 504 – fonduri europene
– Cetatea POENARI – fonduri europene
– Muzeul Județean Argeș și GALERIA DE ARTĂ – fonduri europene
– Extinderea Spitalului Județean de Urgență Pitești, P+4 – fonduri de la Consiliul Județean Argeș, proiect strâns legat de alte trei proiecte care vizează tot Spitalul Județean de Urgență Pitești: Extindere și dotare spații Urgență și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti – fonduri europene și Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești pe PNDL II.
– Podurile de la Mihăești și Valea Danului – PNDL II
– DGASPC – locuințele familiare – fonduri europene
– DJ Costești – Pădureți
– DJ Bughea – a doua alunecare de teren

Comments

comments