MIHAI COTEŢ. Scrisoare deschisă către piteșteni. De ce… Klaus Iohannis?

918 views

MIHAI COTEŢ. Scrisoare deschisă către piteșteni. De ce… Klaus Iohannis?

Dragi piteșteni,

Mă adresez vouă în aceeași calitate, aceea de piteștean care, iată, se află din nou în fața unui examen electoral: alegerea viitorului președinte al României.

Acum cinci ani votam Klaus Iohannis, deși nu eram în PNL. O făceam din convingere, o făceam conștientizând ce ar fi însemnat pentru România un președinte PSD, o făceam pentru că țara noastră avea nevoie de un președinte cu prestanță, un președinte cu care să nu ne fie rușine în fața partenerilor externi.

De aproximativ un an fac parte din familia liberală și, cu atât mai mult, sprijinul meu se îndreaptă către același Klaus Iohannis. Cinci ani erodează mult din imaginea unui șef de stat, și cu toate acestea Klaus Iohannis se află în continuare pe locul întâi în preferințele electoratului, ceea ce spune totul!

Klaus Iohannis a fost cel care, timp de cinci ani, a fost de partea românilor în războiul cu PSD, un partid ale cărui priorități au fost scăparea propriilor infractori de la închisoare și finanțarea de proiecte care să le asigure bani pentru pușculița de partid.

Faptul că România a avut un președinte credibil, pro-european, a reprezentat garanția datorită căreia țara noastră nu a fost marginalizată în plan extern. În tot acest timp, Klaus Iohannis a fost privit drept pilon în jurul căruia normalitatea poate fi restaurată. De aceea România are nevoie în continuare de un președinte care să reprezinte interesele cetățenilor, un președinte care poate aduce o dată cu alegerea sa și un guvern care să stopeze abuzurile și risipirea banului public.

Pentru Pitești, semnalul realegerii lui Klaus Iohannis ar reprezenta garanția faptului că normalitatea ar putea să guverneze și orașul nostru. Și Piteștiul poate fi un exemplu de succes, așa cum sunt multe administrații liberale din țară!

Poate părea ciudat că am ajuns să pledăm pentru normalitate, doar că pentru aceasta, ca și pentru libertate, trebuie să muncim și să luptăm în fiecare zi.

Poate că președintele Klaus Iohannis nu este idealul de președinte pentru fiecare dintre dumneavoastră, însă este singura alternativă credibilă și serioasă pe care o avem.

Cu toată dezamăgirea pe care am încercat-o de-a lungul anilor față de întreaga clasă politică (o clasă politică în rândul căreia am decis să intru pentru că m-am săturat ca lucrurile să meargă la fel), încă un mandat cu PSD la nivel central, județean și local ar fi greu de tolerat. Ar însemna cu adevărat că ne merităm soarta și că nu am înțeles nimic din ultimii 30 de ani scurși de la Revoluție.

Rezultatul alegerilor europarlamentarele mi-au readus, însă, speranța. Am fost mândru că, pentru prima oară, piteștenii le-au demonstrat politicienilor că nu sunt o masă de manevră și că este suficient să iasă din casă pentru a contracara cele câteva mii de voturi venite din partea angajaților din subordinea primăriei și a Consiliului Județean.

Eu locuiesc de când mă știu în acest Pitești și aici vreau să rămân până la capăt. Nu-mi este indiferent ce se va întâmpla cu orașul meu. Acesta este și motivul pentru care mă adresez vouă, celor cu care împărtășesc aceleași speranțe și așteptări.

Nu există oameni providențiali, ci fiecare dintre noi, și noi împreună, implicați și activi în comunitatea din care facem parte.

Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun!

Cu respect,

Mihai Coteț,

candidat în cursa internă a PNL pentru Primăria Pitești

Comments

comments