Ministrul Finanţelor Publice promite contribuabililor care îşi plătesc la timp taxele un mecanism de recompensare.

Această promisiune făcută de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici vine în contextul promovării Ordonanţei de Urgenţă privind amnistia fiscală pentru toţi contribuabilii, care vizează scutirea de penalităţi şi o parte din dobânzile acumulate pentru neplata datoriilor la buget.

„Nu-i putem uita pe cei care, totuşi, se conformează de bună voie. Pentru aceştia, până ce actul normativ va fi aprobat în Parlament, promit că o să mă gândesc la un mecanism de stimulare, recompensare, pentru că este corect ca şi pentru cei care se conformează voluntar să existe mecanisme de stimulare şi de încurajare ca pe viitor să se comporte într-un mod similar”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.

Acesta a reamintit că proiectul privind amnistia fiscală urmează să fie aprobat în Guvern în zilele următoare, iar prevederile acestuia vizează atât persoanele juridice, cât şi pe cele fizice şi presupune scutirea de penalităţi, dar şi pentru o parte din dobânzile datorate pentru plata cu întârziere a taxelor şi impozitelor.

Comments

comments