Mesajul rectorului Ovidiu Puiu pentru cei ce i-au acordat votul de încredere la alegerile de duminică.

Le mulțumesc tuturor argeșenilor care, într-o perioadă încărcată de temeri și frământări, au participat activ la alegerile parlamentare și mi-au acordat votul de încredere. Sunt profund onorat de acest vot și pe deplin conștient de responsabilitatea pe care o am, alături de colegii din PSD, de a veni cu soluții pentru depășirea crizei pandemice și cu proiecte pentru creșterea calității vieții tuturor românilor. Ca viitor parlamentar, voi susține cu toate resursele la îndemână garantarea accesului la educație, stimularea muncii și întărirea clasei de mijloc, sprijinirea tuturor agenților economici care produc și contribuie la dezvoltarea economică în România și asigurarea transparenței și a echilibrului în distribuirea resurselor! Nicio persoană și nicio regiune nu trebuie lăsate” în voia sorții”! Am convingerea că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și mizez pe recredibilizarea clasei politice și pe consolidarea statului și a instituțiilor sale fundamentale! Îi reasigur pe toți cei care își pun speranțele de mai bine în noi că vom lupta cu toată forța pentru un Argeș puternic în România și o Românie puternică în Europa și în lume!” spune prof. univ. dr. Ovidiu Puiu, viitor senator de Argeș.

Comments

comments