Potrivit Colegiului Medicilor din România, medicii care au împlinit vârsta de pensionare îşi vor putea continua activitatea în sectorul public de sănătate, dacă postul scos la concurs nu se ocupă de un medic mai tânăr. „Dacă postul nu se ocupă în urma scoaterii la concurs, avizăm prelungirea activităţii pentru medicii pensionari pentru a nu bloca activitatea spitalului. Dar, acolo unde se pot înscrie medici tineri la concurs, nu încurajăm prelungirea la nesfârşit a activităţii medicilor pensionari”, a declarat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Decizia CMR prevede că un medic îşi poate continua activitatea peste vârsta legală de pensionare de 65 de ani numai în situaţii excepţionale, respectiv dacă există deficit de personal medical sau în zone defavorizate şi doar pe perioada în care postul urmează să fie scos la concurs. Medicii îşi pot continua activitatea medicală peste vârsta de pensionare şi în unităţi sanitare private.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI